În direct de la NASA (3)
Claudiu | 26 Februarie 2009 | 86156.3 | Tags: houston, Live blogging, live@nasa, nasa, wow, yey | 5 ComentariiAșa cum unii merg la Mecca sau Jerusalim, eu am venit la NASA. Am intrat în Centrul Spațial ca într-o catedrală a tehnicii și a istoriei științei, fiind copleșit de ce am vazut. Nu poți să nu ai reacții de uimire aproape de natură religioasă când vezi un Saturn V în toată splendoarea sa, culcată ca un corp feminin medieval, greoi, voluptos, dar admirat, dorit și venerat de toată lumea.
Dar să o luăm cu începutul. După cum spuneam, Space Center Houston este mai mult un loc pentru copii, asta dacă nu cumpărați un Level 9 Tour. Costă 80$, este limitat la 12 persoane pe tură (cred că sunt 1-3 ture pe zi) și trebuie rezervat din timp. Dar își merită toți banii. Pe durata turului am primit un ecuson ca cel din imagine, pe care din păcate am fost nevoit să îl înapoiez la final. Ni s-a spus foarte clar să îl păstrăm tot timpul cu noi pentru că vom intra în zone guvernamentale cu un grad de securitate ridicat. La 11:45 ne-am întâlnit cu ghidul nostru, o femeie la vreo 50 de ani, energică si simpatică. Am fost supuși unui control de securitate asemănător cu cel de pe aeroport și am urcat într-o dubiță condusă de o tânără de culoare. Prima oprire, cantina angajaților Johnson Space Center. Mâncare pe săturate, variată și foarte bună, în compania tipilor de la NASA, inclusiv a astronauților.
A doua oprire, piscina unde astronauții se antrenează pentru misiunile de tip EVA (extra-vehicular activities). Piscina plină cu apă și setările costumelor crează cea mai apropiată senzație de impoderabilitate pe termen lung care poate fi reprodusă pe Pământ. Spre norocul nostru, fix la momentul vizitei, nu mai puțin de două perechi de astronauți făceau antrenamente. Scafandrii din imagine sunt tipi de la Navy Seals care îi mai ajută. Aceiași piscină a fost folosită pentru câteva scene din Armageddon.
A urmat Mission Control Rooms, primul fiind centrul de comandă al navetei spațiale. Este camera din care se coordonează activitățile navetei spațiale când aceasta este în misiune. Acum fiind toate la sol, au incercat să facă niște simulări, dar programul de simulare a crăpat, așa că au terminat destul de repede. Tipul de la Ground Control a fost atât de amabi încât a venit între noi și ne-a răspuns la mai multe întrebări (noi fiind după un zid de stică, într-o sală adiacentă). Un alt tip din interior ni s-a alăturat, care am aflat ulterior că era prieten cu Michael Okuda. Pe unele calculatoare din sală rula Linux, după ecranul de shut down, cel mai probabil Red Hat sau ceva derivat.
Următoarea cameră de comandă a fost a Stației Spațiale Internaționale, unde activitatea este continuă, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptămână, 365/366 zile pe an, pentru a asigura funcționarea ISS și pentru monitorizarea securității echipajului de la bord. La fel, noi eram la câțiva metrii de ei, în spatele zidului de sticlă. Am văzut live imaginile la care salivam când mă uitam la NASA TV.
Dar probabil cea mai spectaculoasă a fost Mission Control Room de pe vremea programului Apollo. Aici, fiind muzeu, ni s-a permis accesul în sală. M-am plimbat printre pupitrele care au făcut posibilă aselenizarea, am stat pe scaunul lui Gene Krantz și am ținut în mână exemplarul original al Apoloo 11 Lunar Surface Operation Manual. Pagini de istorie. Telefonul Roșu, linia directă cu pentagonul era acolo, ba chair și mocheta originală, cu urme de arsuri provocate de țigările folosite din ambundență pe atunci. Probabil dacă aș avea tear ducts, aș fi scăpat o lacrimă.
A urmat un hangar imens, plin cu modele 1:1 ale navetei spațiale, ISS, Hubble, Soyuz și prototipuri de viitoare rovere lunare. Aici astronauții învățau diverse operațiuni necesare în viitoarele misiuni și se antrenau pe replicile fidele din încăpere. În toi era pregătirea viitoarei misiuni pentru repararea telescopului spațial Hubble de anul viitor. În imaginea de mai jos este protipul viitorului rover lunar, care va face parte din baza lunară pe care NASA intenționează să o stabilească pe Lună după 2020.
Ultima oprire, Rocket Park. Aici este expusă o rachetă Redstone, dar atracția principală este un Saturn V complet, singurul într-o condiție atât de bună, care trebuia să fie de fapt racheta petru misiunea Apollo 18, misiune anulată însă. Motoarele, lungimea, mărimea în ansamblu a rachetei sunt copleșitoare. După aproape 50 de ani rămâne cea mai mare și mai puternică rachetă (mașinărie) creată vreodată de om. M-am lăudat și eu puțin, aducând la cunoștiința ghidului originile românești ale lui Herman Oberth, profesorul lui Werner von Braun, tata uimitoarei Saturn V.
Turul a meritat fiecare cent, ghidul a fost extrem de bine pregătit iar zonele în care ni s-a permis accesul au fost de neuitat. Nu cred că am fi putut cere un acces mai liber decât cel de care am avut parte.
Felicitări americanilor pentru ce au făcut și pentru că știu cum să se laude și cum să stoarcă bani din orice lucru, mărunt sau nu. Jos pălăria pentru națunea asta.