În direct de la NASA (5)
Claudiu | 1 Martie 2009 | 86165.04 | Tags: houston, Live blogging, live@nasa, nasa | 2 Comentarii
Abia pe când am apucat să socializez și eu cu lumea, s-a terminat tărășenia. Studenții din Kentucky au fost atât de ok încât ne-am îmbrățișat la despărțire (!1?!). După închidere, am mai dat o raită prin Space Center, deoarece unii dintre noi nu au apucat zilele astea (norocul meu că am ajuns cu o zi mai repede), după care am mers la institut să vedem prin telescop conjuncția dintre Lună și Venus prin telescop. Destul de amuzantă imaginea unor doctorii în tot felul de domenii cu tentă spațială care se chinuie să monteze, pună în funcțune și să alinieze un telescop. Bine, eu râd, dar nici eu nu aveam habar cum se montează drăcia. După aproape o oră, timp în care numa bine că se întunecase, s-a reușit punerea în obiectiv a celor două corpuri cerești. Am plecat mulțumind organizatorilor care ne-au mulțumit pentru participare în cel mai sincer mod. A urmat o pizza în patru, la Double Dave, după care gata, ultima noapte la hotelul de pe NASA Road 1.
Contactele umane sunt cele mai importante achiziții la acest gen de maniestări. Și tot timpul mi se pare că timpul e prea scurt sau că nu socializez destul. Și tot timpul îmi promit că data viitoare voi remedia lucrul ăsta. Dar totuși, trei zile pentru a forma relații durabile, în contextul unui background atât de diferit, nu este un lucru ușor. Au fost trei zile pline, în care scopul organizatorilor a fost atins, cel puțin în ce mă privește: am devenit interesat de Venus. Marte este acum la modă, dar prin faptul că Venus ni se lasă mai greu de descoperit, o face mai misterioasă. În plus, are mai multe în comun cu Pământul decât Marte. A plănui de acum o misiune pentru 2025 poate părea ceva dezarmant, dar totuși studenții de azi vor lua parte la colectarea datelor acelei misiuni, așa că faptul că am fost invitatți să luam parte la întâlnirea lor și la workshop u poate decât să fie benefică de ambele părți.
Închei aici seria de relatări “În direct de la NASA”, dar aventurile pe pământ american continuă! Scriu aceste rânduri dintr-un avion spre Denver, unde mai stau 3 zile. Mâine probabil o să pun și pozele din downton Houston. Așa că din orașul de unde am început să zburăm spre stele, mă duc fix spre locul de baștină a lui Ender, Colorado.
În direct de la NASA (4)
Claudiu | 27 Februarie 2009 | 86158.96 | Tags: Live blogging, live@nasa, nasa, venus | Comentează
(Clear Lake)
În a doua zi la Houston (miercuri) au început deja lucrurile serioase, pentru care și sunt de fapt aici. Am participat la întâlnirea Grupului de Experți pentru Explorarea și Analiza planetei Venus, care este un organism civil, constituit din specialiști în domeniu, aflat în postura de a sintetiza și argumenta prioritățile unei viitoare misiuni NASA spre Venus. Misiunile NASA sunt de trei tipuri: Flagship, Discovery si New Frontier, după bugetele alocate (câte miliarde, cam un miliard respectiv jumătate de miliard de dolari. În 2020-2025 se are în vedere o misiune de tip flagship spre Venus și menirea grupului sus-numit este de a formula prezenta un document clar și concis despre necesitatea unei astfel de misiuni. A fost prima dată când au acceptat și studenți la această întâlnire (a șasea), lucru probabil benefic de ambele părți, deoarece probabil studenții din ziua de azi vor lucra efectiv la acea misiune. (Studenții americani, nu-mi fac iluzii).
Johnson Space Center, Building One
Când dicuțiile au luat o întorsătură tehnică (deja erau dezbateri despre terminolgie și modalități de exprimare), mi-am luat tălpășița și am mers la cel mai apropiat comic shop din zonă. Tare m-am bucurat să găsesc Superman Last Son (hardcover, cu 2 pagini 3D și ochelari incluși) și un action figure cu Mr. Spock din TWoK (încheieturi mobile, palme detașabile, fazer, etc). Apoi spre hotel. Apropo, ce mi se pare super tare este faptul că la McDonalds, sucul se ia de către client de la un robinet tip dozator, în cantitatea dorită de acesta. Coca-Cola la robinet! Atât de bogați sunt americanii!
După o estimare rapidă folosind Google Maps, am ajuns la concluzia că am parcurs pe jos 18 kilometrii (doar miercuri). Musai să spun că nu știu cum m-aș fi descurcat fără navigatorul GPS (I *heart* Garmin) și fără Google Maps. Long live Google.
Astăzi a fost prima parte a unui workshop despre Venus, continuarea întâlnirii de ieri, cu scopul declarat de a re-învigora interesul pentru Venus. Spre final, s-au născut niște discuții mai în glumă, mai în serios, despre posibilitatea existenței vieții pe Venus și s-a convenit că această probabilitate este cam la fel de mare cu probabilitatea existenței vieții pe Marte, dacă nu chair mai mare 
De data asta nu am mai circulat pe jos, la prânz și după conferință unei studente din Canada i s-a făcut probabil milă de mine și m-a luat în mașină. Dimineață vine și mă ia din fața hotelului Și pentru ca să nu începeți cu glumele, e căsătorită and yes, I can behave.
(Wendy’s)
Mi-am modificat plecarea, astfel încât să ajung câteva zile și prin Denver, Colorado, cu ajutorul și găzduit la Călin. Așa că trebuie să fac cumva să ajung și prin downtown-ul Houstonului, că ar fi păcat să nu-i fac câteva poze.
Click aici pentru ultimele fotografii (colecție adusă la zi).
În direct de la NASA (3)
Claudiu | 26 Februarie 2009 | 86156.3 | Tags: houston, Live blogging, live@nasa, nasa, wow, yey | 5 ComentariiAșa cum unii merg la Mecca sau Jerusalim, eu am venit la NASA. Am intrat în Centrul Spațial ca într-o catedrală a tehnicii și a istoriei științei, fiind copleșit de ce am vazut. Nu poți să nu ai reacții de uimire aproape de natură religioasă când vezi un Saturn V în toată splendoarea sa, culcată ca un corp feminin medieval, greoi, voluptos, dar admirat, dorit și venerat de toată lumea.
Dar să o luăm cu începutul. După cum spuneam, Space Center Houston este mai mult un loc pentru copii, asta dacă nu cumpărați un Level 9 Tour. Costă 80$, este limitat la 12 persoane pe tură (cred că sunt 1-3 ture pe zi) și trebuie rezervat din timp. Dar își merită toți banii. Pe durata turului am primit un ecuson ca cel din imagine, pe care din păcate am fost nevoit să îl înapoiez la final. Ni s-a spus foarte clar să îl păstrăm tot timpul cu noi pentru că vom intra în zone guvernamentale cu un grad de securitate ridicat. La 11:45 ne-am întâlnit cu ghidul nostru, o femeie la vreo 50 de ani, energică si simpatică. Am fost supuși unui control de securitate asemănător cu cel de pe aeroport și am urcat într-o dubiță condusă de o tânără de culoare. Prima oprire, cantina angajaților Johnson Space Center. Mâncare pe săturate, variată și foarte bună, în compania tipilor de la NASA, inclusiv a astronauților.
A doua oprire, piscina unde astronauții se antrenează pentru misiunile de tip EVA (extra-vehicular activities). Piscina plină cu apă și setările costumelor crează cea mai apropiată senzație de impoderabilitate pe termen lung care poate fi reprodusă pe Pământ. Spre norocul nostru, fix la momentul vizitei, nu mai puțin de două perechi de astronauți făceau antrenamente. Scafandrii din imagine sunt tipi de la Navy Seals care îi mai ajută. Aceiași piscină a fost folosită pentru câteva scene din Armageddon.
A urmat Mission Control Rooms, primul fiind centrul de comandă al navetei spațiale. Este camera din care se coordonează activitățile navetei spațiale când aceasta este în misiune. Acum fiind toate la sol, au incercat să facă niște simulări, dar programul de simulare a crăpat, așa că au terminat destul de repede. Tipul de la Ground Control a fost atât de amabi încât a venit între noi și ne-a răspuns la mai multe întrebări (noi fiind după un zid de stică, într-o sală adiacentă). Un alt tip din interior ni s-a alăturat, care am aflat ulterior că era prieten cu Michael Okuda. Pe unele calculatoare din sală rula Linux, după ecranul de shut down, cel mai probabil Red Hat sau ceva derivat.
Următoarea cameră de comandă a fost a Stației Spațiale Internaționale, unde activitatea este continuă, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptămână, 365/366 zile pe an, pentru a asigura funcționarea ISS și pentru monitorizarea securității echipajului de la bord. La fel, noi eram la câțiva metrii de ei, în spatele zidului de sticlă. Am văzut live imaginile la care salivam când mă uitam la NASA TV.
Dar probabil cea mai spectaculoasă a fost Mission Control Room de pe vremea programului Apollo. Aici, fiind muzeu, ni s-a permis accesul în sală. M-am plimbat printre pupitrele care au făcut posibilă aselenizarea, am stat pe scaunul lui Gene Krantz și am ținut în mână exemplarul original al Apoloo 11 Lunar Surface Operation Manual. Pagini de istorie. Telefonul Roșu, linia directă cu pentagonul era acolo, ba chair și mocheta originală, cu urme de arsuri provocate de țigările folosite din ambundență pe atunci. Probabil dacă aș avea tear ducts, aș fi scăpat o lacrimă.
A urmat un hangar imens, plin cu modele 1:1 ale navetei spațiale, ISS, Hubble, Soyuz și prototipuri de viitoare rovere lunare. Aici astronauții învățau diverse operațiuni necesare în viitoarele misiuni și se antrenau pe replicile fidele din încăpere. În toi era pregătirea viitoarei misiuni pentru repararea telescopului spațial Hubble de anul viitor. În imaginea de mai jos este protipul viitorului rover lunar, care va face parte din baza lunară pe care NASA intenționează să o stabilească pe Lună după 2020.
Ultima oprire, Rocket Park. Aici este expusă o rachetă Redstone, dar atracția principală este un Saturn V complet, singurul într-o condiție atât de bună, care trebuia să fie de fapt racheta petru misiunea Apollo 18, misiune anulată însă. Motoarele, lungimea, mărimea în ansamblu a rachetei sunt copleșitoare. După aproape 50 de ani rămâne cea mai mare și mai puternică rachetă (mașinărie) creată vreodată de om. M-am lăudat și eu puțin, aducând la cunoștiința ghidului originile românești ale lui Herman Oberth, profesorul lui Werner von Braun, tata uimitoarei Saturn V.
Turul a meritat fiecare cent, ghidul a fost extrem de bine pregătit iar zonele în care ni s-a permis accesul au fost de neuitat. Nu cred că am fi putut cere un acces mai liber decât cel de care am avut parte.
Felicitări americanilor pentru ce au făcut și pentru că știu cum să se laude și cum să stoarcă bani din orice lucru, mărunt sau nu. Jos pălăria pentru națunea asta.
În direct de la NASA (2)
Claudiu | 25 Februarie 2009 | 86153.37 | Tags: houston, Live blogging, live@nasa, nasa | 8 Comentarii
Din lipsă de somn, după cum spuneam data trecută, am ieșit la o plimbare. Străzile din zonă au nume pe măsură: Saturn Lane, Gemini Lane, Nasa Road 1, etc. Mă excitam intelectuam numai citind plăcuțele cu denumirea lor. Nu prea sunt trotuare pentru pietoni și acolo unde sunt, probabil sunt mai mult pentru bicicliști. Nu o dată am fost nevoit să merg pe marginea drumului sau să calc pe peluze. Care sunt impecabile, atât ca și culoare, miros, aranjament, grosime. Curățenie, peste tot. Oricum, distanțele sunt atât de mari încât fără o mașină e imposibil de supravieuit. Doar în jurul hotelului, în recunoaștere, am parcurs vreo 10 km plimbându-mă aiurea.
Spre deosebire de italieni, americanii reacționează mult mai bine când află că sunt român. Dimineață observ un negru care era în spatele meu. Măresc peasul deoarece lume pe afară nu prea era, toți americanii erau în mașini. În cele din urmă tipul mă ajunge și mă întreabă dacă nu știu unde e Space Center. Că cică acolo lucrează. Dar nu e ceea ce credeți, lucrează în construcții și azi seful lui, care trebuia să îl ia, a uitat de el. Pe drum a fost plăcut surprins că sunt din România deoarece Charlie (așa se numea tipul) scria scenarii în timpul liber, despre o “vampire woman”. Au urmat întrebăr de genul “aveți păduri pe acolo? Sunt cai și căruțe?” dar și remarci “but Nadia is also from Romania, right?”. Așa că împreună cu noul prieten Charlie și cu Garmin, m-am întors cu bine la Centrul Spațial. El la muncă, eu așteptam să intru să vizitez, dar am aflat că deschide la 10 și nu la 9. Așa că am mers la un mic butic din zonă pentru apă și am întrebat de adaptor pentru priză, pentru că rămăsesem în pană de ieri. Nu avea, dar un bătrâne amabil mi-a explicat unde găsesc. După privirea-mi tâmpă și-au dat seamă că vorbeau aiurea (accentul texan mă amuză prea tare că să pot urmări și înțelege o explicație amănunțită) așa că bătrânelul în cauză (client și el) s-a oferit să mă ducă până acolo. Pe mașină am aflat că a lucrat la NASA, pentru programele Gemini, Apollo și Space Shuttle. M-a dus la magazin, m-a ajutat să găsesc adaptorul potrivit și m-a adus și înapoi. Mare domn, mare caracter.
La 10:00 am intrat la Space Center. Acum, trebuie făcută o distincție între Space Center Houston și Johnson Space Center (din Houston). Cele două instituții sunt adicente ca amplasare, iar Johnson Space Center este locul unde astronauții se antrenează și locul de unde sunt dirijate toate misiunile NASA cu echipaj uman, inclusiv ISS. Space Center este o singură clădire, un fel de muzeu, axat mai mult pe copii, care conține un cinema IMAX, o replică a bordului navetei spațiale, un model 1:1 al modulului de aselenizare, unul al motorului navetei spațiale, un gift shop absolut demențial și încă niște chestii prea puțin serioase, pentru copii de vârste fragede. De la Space Center, se organizează și excursii la Johnson Space Center, acestea fiind normal și pentru VIP. Dar despre asta, cu o altă ocazie, pentru că subiectul merită dezvoltat separat.
În direct de la NASA (1)
Claudiu | 24 Februarie 2009 | 86151.78 | Tags: houston, Live blogging, live@nasa, nasa | 6 ComentariiMi-am permis să parafrazez de această dată titlul editorialului semnat o bună bucată de vreme de domnul Mironov, acum câțiva ani, din paginile revistei Știință și Tehnică.
Avionul Cluj – Munchen a plecat cu întârziere de o oră. Din nou am fugit pe coridoarele de la Munchen, până am dat de cea mai urâtă și plictsită angajată a Lufthansa (mi-a adus aminte de prostituata din Orwell’s 1984, a cărei vârstă aparentă crește cu micșorarea distanței privitorului) care abia m-a găsit în sistem, de lene, nu din alt motiv. Am ajuns cu bine pe cursa spre Chicago, care a ajuns și ea la timp. Avionul spre Houston a înârziat și el puțin, astfel că am ajuns la hotel rupt de oboseală. Aici la Houston, un bătrân amabil mă întreabă unde mă duc și îmi recomandă taxiul verde din capăt. Dornic de ajuns la hotel, urc, chiar dacă șoferul este de culoare și din pricina accentului texan și de ghetou, nu prea înțeleg ce vorbește. Pe taxi îmi dau seama că la București nu procedam deloc așa. Aici au flat rate, așa că nu mă deranjeză pe unde merge, Houstonul e împărțit pe zone și tariful de la aeroport e fix, indiferent de firma de taxi. O idee bună.
Ajung în final la hotel, slobod sfinții ortodoxi ortodocși din pricină că nu îmi merge netul, dar până la urmă mi-am dat seama că din cauză că am uitat setările pentru proxy de acasă. După un duș, încerc să adorm, gândidu-mă să prind măcar 8 ore de somn, că pe mâine dimineață am bilet la Space Center și nu mai țin minte de la ce oră.
După 1 oră de somn, sună telefonul din cameră. Mai țin minte că era prietenul Călin, pe care uitasem să îl anunț că am ajuns cu bine. Altceva nu îmi mai amintesc din convorbirea aia. Mai dorm vreo o oră, după care, gata, mă trezesc pe la vreo 4 am ora locală. Baterie în laptop mai am, că la Chicago am găsit convertoare, dar 35$ mi se părea mult, acum aștept să se deschidă Best Buy-ul din apropiere, poate dincolo au mai ieftin.
Acum e 5:44. Deja la hotel servesc micul dejun (hot waffles) dar majoritatea magazinelor sunt închise. Mă mai învârt prin cameră, după care ies în misiune de explorare. Sper să nu adorm pe stradă, că în ultimele 30 de ore am dormit numai vreo 4, cumulat hotel plus avion. Data viitoare sper să am și poze.