Getafe vs. Şahtior

Luci | 11 Aprilie 2008 | 85276.8 | Tags: , | 2 Comentarii 

Aseară a fost returul sferturilor în Cupa UEFA, o fază în care erau 3 necunoscute în cele 4 meciuri, doar la St. Petersburg lucrurile erau clare după ce au învins la Leverkusen pe Bayer cu 4-1 însă în Rusia s-au înclinat în faţa nemţilor cu 1-0 insuficient pentru o calificare…
La Eidhoven, PSV avea nevoie de un 0-0 pentru a se califica mai departe dar Mutu le-a stricat planul olandezilor marcând de două ori devenind “nestia nera” pentru ei după ce şi în tur a înscris golul formaţiei sale în acel 1-1. Aseară a fost 2-0 şi Fiorentina merge mai departe. La Lisabona, Sporting părea a fi formaţia cu prima şansă după remiza albă de la Rangers însă cei de la Glasgow au întors rezultatul învingând cu 2-0 prin punctele lui Darcheville şi Whittaker calificându-se între cele 4 echipe din semifinale.
Micuţul club de la metropolele Madridului înfrunta colosul Bayern Munchen în ceea ce părea a fi cel mai interesant meci al acestei faze, o partidă ce se anunţa istorică pentru băieţii lui Laudrup după acel 1-1 din Germania de săptămâna trecută. Încă din start spaniolii au rămas în 10 după ce le-a fost eliminat un jucător dar şi cu un om în minus Getafe a jucat foarte curajos reuşind să deschidă scorul în min. 44 prin Contra, acelaşi jucător ce a marcat golul egalizator şi în tur. Delirul era în aer pe stadionul lui Getafe ce a continuat până în minutul 89 când Ribery a marcat reducând la tăcere pe fanii spanioli, mutând isteria în tabăra bavarezilor. După marcarea golului de Bayern se părea că gazdele vor cădea psihic cât şi fizic, mai ales că au jucat aproape un meci întreg în 10 oameni dar…. SURPRIZĂ… tot ei marchează de două ori la începutul primei reprize de prelungiri prin Casquero şi Braulio în minutele 91 şi 93 şi extazul s-a aşezat din nou deasupra stadionului pentru că Getafe – Bayern era 3-1!
Nemţii nu renunţă la luptă şi în minutul 115 marchează prin Luca Toni după o enormă greşeală a portarului Abbondanzieri ce scapă un balon uşor în faţa atacantului bavarez.
Antrenorul Laudrup simte pericolul, nemţii atacă iar cei de la Getafe se precipită din ce în ce mai mult… meciul e aproape gata… În careu vine şi bătrânul Kahn iar în acel moment am avut un flash-back în timp până pe 15 martie 2007 când pe stadionul din Doneţk Şahtiorul conducea cu 2-1 pe deţinătoarea trofeului FC Sevilla şi meciul era pe final. Spaniolii aveau nevoie de un gol şi riscă totul, portarul Palop vine în cereu la un corner în ultimul minut al partidei şi marchează ducând meciul în prelungiri după ce şi în tur a fost tot 2-2, echipa spaniolă s-a calificat mai departe în prelungiri cu 3-2!
Ultimul minut şi pe stadionul spaniolilor şi Bayern beneficiază de o ultimă lovitură liberă… mingea este aruncată în careu şi acelaşi Luca Toni se înalţă peste toţi şi marchează pentru un scor nebun 3-3! S-a terminat! Gazdele ratează “semifinalele” în timp ce lui Kahn îi curg lacrimile! “Căpcăunul” plânge, sunt lacrimi de bucurie a unei calificări muncite într-un meci superb şi halucinant, un meci în care ambele echipe sunt câştigătoare morale ale acestui meci, un meci ce-mi spală greaţa de la partida UTA- Farul la care am luat parte ieri după-masă, partidă de azi noapte de pe pământuri madrilene este de pus la avizier la secţiunea “aşa DA”!

priviri

Luci | 8 Decembrie 2007 | 84935.67 | Tags: | 1 Comentariu 

am văzut-o din nou, m-a recunoscut şi ea în acea mulţime. mi-a zâmbit suav. i-am zâmbit şi eu. mi-a făcut semn să o urmez, vroia să mă mergem într-un loc mai liniştit. nu s-a schimbat deloc de când nu am mai văzut-o, sentimentele mele erau încă vii. am discutat câteva minute. a zis că trebuie să se întoarcă dar mi-a cerut să o sărut întingându-mi obrazul. m-am conformat. am sărutat-o apoi pe bărbie după care i-am căutat buzele-i catifelate. mi-a răspuns la sărut. i-am simţit însă lacrimile ce curgeau fără a putea fi oprite. m-a strâns în braţe foarte tare, iar eu am prins-o de mâini. i-am cerut un număr de telefon sau o adresa să ţinem legătura. a spus că nu poate să facă asta. i-am înţeles mesajul, nu am mai insistat. era tristă acum. suferea. m-am întristat şi eu dar acesta este destinul. i-am eliberat mâinile şi m-am îndepărtat lăsând-o stând pe o treaptă cu capul în jos. am privit-o câteva secunde. şi-a ridicat privirea şi m-a urmărit după care mi-a făcut cu mâna timid. era salutul de adio…

Rânduri curgătoare

Luci | 13 Iulie 2007 | 84531.33 | Tags: | 6 Comentarii 

desen

Desenez un colţ de lume pe o coală imaginară;
Culorile curcubeului se contopesc formând o bucată de rai
Însă pe verso totul e învăluit de o ceaţă neagră
Unde nu pătrund culorile mele.
E o altă lume…
Pe care nu pot şi nici nu vreau să o desenez…
Dar e reală…

© 2007 Proiectul Diez

Rânduri curgătoare

Luci | 5 Iulie 2007 | 84509.47 | Tags: | 3 Comentarii 

vară

Arşiţa aceasta m-a topit aproape complet;
Stau pe un scaun şi privesc într-o sticlă goală.
Aş fi vrut să iasă un duh din ea
Să-mi îndeplinească câteva dorinţe
ca să evadez puţin din lumea mea.
Totuşi… e doar o sticlă de cola…!

© 2007 Proiectul Diez

Rânduri curgătoare

Luci | 13 Iunie 2007 | 84450.27 | Tags: | Comentează 

ajutor

Umbra lunii pătrunde nestingherită-n mintea mea,
Şi-mi catifelează gândurile.
Sunt confuz…
Dac-ai putea tu astrule să mă ajuţi,
Să-mi descopăr identitatea…

dialog

- Cine ţi-a îngheţat zâmbetul, suflete?
Cine ţi-a furat sentimentele?
De unde atâta ură?
Răspunde-mi!
Nu sta pe piatra aceea cu capul plecat!
Trebuie să-mi dai o explicaţie!
Să mă lămureşti…
Cine e de vină?
Nu te ascunde de realitate…
Spune ceva!
- De ce te iei de mine?
Chiar tot timpul trebuie să pătimesc
pentru prostiile tale?
Eşti plin de păcate…

morbid

Ce linişte…!
Oare e cineva
care numără secundele
Până ce moartea îşi va face apariţia?

2007 # S.T.Î.L.P.U.

Alien

Luci | 27 Octombrie 2006 | 83820.4 | Tags: | 6 Comentarii 

Joi 02.11 pe Pro Cinema de la ora 22:00 este prezentat filmul artistic Alien (SUA 79), cu Celebra Sigourney Weaver. Seria Alien am urmarit-o ori de cate ori am avut ocazia, tin minte ca ma uitam pe vremuri pe Pro 7 sau VOX, si chiar daca nu intelegeam nimic stateam cu sufletul la gura la desfasurarea actiunii. Cred ca am vazut de 6-7 ori fiecare serie. Alien a revolutionat lumea filmului prin efectele speciale si o super-actrita – Sigourney Weaver. Ferice de cei ce prind Pro Cinema, la mine-n catun nu se receptioneaza…

Banksy

Radu | 17 Septembrie 2006 | 83712.74 | Tags: , | Comentează 

Vă mai aduceţi aminte când eraţi mici şi scriaţi cu creta pe pereţii şcolii “p***” sau alte minunăţii? Well, unii au luat în serios treaba asta… Graffiti-ul de mai jos, făcut de unu’ Banksy, îl găsiţi în partea palestiniană a zidului în construcţie ce va separa Israel de Palestina. (Score: +5, Insightful) Mai multe aici

Banksy