Un dărab de Bechtel

Cristian | 2 Decembrie 2009 | 86919.22 | publicat în Arde-i umpluţi! | 5 Comentarii 

Refuz să procesez mintal ştirea că ieri după-amiază Guvernul României, reprezentat la cel mai înalt nivel de premierul E. Boc, a avut neruşinarea să inaugureze cei 42 de km de autostradă “Transilvania” executaţi până în prezent (dacă nu mă înşel, în 2012 trebuia să fie predată “la cheie” în întreaga sa lungime, de cca 400 km). Mai mult, Boc – care s-a deplasat la Turda la bordul unui elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor – a emis foarte răspicat declaraţia cum că Bechtel s-a achitat foarte bine, calitativ, de această porţiune (nu cumva să-i atingem cu vreo critică pe “americani” pentru pretenţiile aberante, unice în lume, pe care le au!). Cuprins de excitaţiune, ministrul Berceanu s-a avântat tinereşte în meandrele promisiunilor şi a proclamat că până la finele lui 2010 ne va mai binecuvânta cu uimitoarea întindere de… 12 km, între Turda şi Cîmpia Turzii. Plus încă 36 km în jud. Bihor. Spuneţi voi dacă îţi mai vine să părăseşti ţara, constatând ritmul vertiginos în care ea se schimbă!

La “festivităţi” s-au înghesuit şi foşti miniştri PSD, Ioan Rus, de exemplu, care s-a mândrit că minunatul proiect şi contractul (foarte avantajos, dar pentru Bechtel) pentru această autostradă aparţin guvernării Năstase… În săptămânile din urmă, ştirea că puţinele zeci de km vor fi în mod oficial date în folosinţă mi-a tot intersectat câmpul vizual şi timpanele, dar nu aş fi crezut că vreun membru al Guvernului român va avea tupeul să se prezinte acolo, cu surle şi trâmbiţe şi umezit electoral la poponeţ! Dar iată că se poate!

Dacă sfârşitul lumii ar fi pasibil a aduce un oarece (iluzoriu!) câştig electoral, politicienii băştinaşi l-ar folosi cu infinită neobrăzare. La noi se taie panglici inclusiv la proiecte, realizarea lor vine, ca importanţă, abia pe un plan minor. Am ajuns, se pare, să lansăm cu festivism deşănţat, nejustificat, până şi marile găuri financiare, tunurile, LIPSA! Mâine-poimâine, un guvern român va convoca soborul de preoţi şi va da în folosinţă şi criza economică. După care, fireşte, chef.

Comentarii

5 Comentarii la “Un dărab de Bechtel”

  1. Claudiu, 2 Decembrie 2009 14:58

    Pune-te în locul unui locuitor din Gilău care are de mers urgent la Turda… Ce bine îi cade lui acuma măiastra autostradă!

  2. Tiq, 2 Decembrie 2009 16:27

    Mda, parcă văd că or făcut o bandă şi pentru căruţe… Diiiiiiiiiii…

    Off-topic: În timp ce citeam acest articol, mergea pe background o piesă faină pe care v-o recomand: http://www.youtube.com/watch?v=gkUJDLuTZ1s&feature=sub

  3. Cristian, 2 Decembrie 2009 22:06

    OK, m-am pus în locul gilăilor. Nici o schimbare. Pot redeveni ineuan? :)

  4. Claudiu, 2 Decembrie 2009 22:11

    :))
    Ok treacă de la mine:
    *face un semn cu bagheta magică către Cristian, care devine din nou ineuan*

  5. Cristian, 3 Decembrie 2009 13:24

    Inaugurezi un drum naţional de 40 km, nu o autostradă care nu e gata!

Comentează