Greu de ignorat
Cristian | 4 Decembrie 2008 | 85925.15 | publicat în Neclasificat | Tags: Arde-i umpluţi! ComenteazăDincolo de neplăcerile noastre subţiri - că am fost sau nu am fost la vot, că nu am avut ce vota, că am rătăcit cărţile de identitate, că bătrâni disciplinaţi şi tineri frivoli, iresponsabili -, o realitate greu de trecut cu vederea s-a conturat, a răsărit hâdă (pentru a doua oară în acest an uninominal): poporul tembel a reconfirmat vesel baronii! Adică tocmai pe aceia pe care îi bârfeşte neîncetat pe la colţuri, la aprozar, când citeşte câte un ziar sau când se uită la Naşu’, şi-i înjură năpraznic (om fi neam schizofren, naiba ştie!): mamele şi morţii lor de tâlhari, nu se mai satură furând! - că aşa auzim peste tot! Ne place sau nu, în unele decizii pe care populaţia României le ia (când este chemată să o facă), zace pură prostie. Acolo nu mai e vorba de fină manipulare, de învârteli sau de fraude, ci de retard (istoric, cultural, civic, mintal). E greu să faci cuiva bine cu de-a sila. E greu să scoţi pe cineva din ignoranţă (la noi, o ignoranţă încăpăţânată, chiar mândră de ea însăşi), dacă insul acela se simte ca broasca-n baltă acolo.
Comentarii
Comentează
-
Ultimele comentarii
- Ciocîrlia, spionul și radioul
- Garmin nuvi 200
- Parakiting
- Ionut
18 August 2010, 10:19
Holly crap, aţi ajuns în troposferă. - Claudiu
17 August 2010, 20:38
I’m not fat I’M BIG BONNED. Și nu era burtă, era hamul de la parașută :p - Radu
17 August 2010, 20:17
Damn Superman, you need to lose some weight! :D - Bogdan
17 August 2010, 14:13
voi sunteţi în poză? mie mi se pare că îi Superman şi Lois Lane… artist’s impression:...
- Ionut
- Starcraft 2
- Apolodor
- StarCraft 2 e aproape
- Ionut
5 August 2010, 13:18
L-am terminat. Am jucat şi skirmish. E un joc făcut ca o mănuşă pentru fanii Starcraft. Pentru restul jucătorilor…... - Claudiu
4 August 2010, 9:50
Am jucat 3 misiuni. It’s StarCraft allright. Nimic spectaculos, dar e un joc plăcut de care nu m-am plictisit după... - Radu
1 August 2010, 22:42
Noa ce ziceţi? N-am ajuns să-l joc prea mult, deocamdată mi se pare că e doar ăla vechi cu grafica adusă la zi.
- Ionut
- Un exercițiu de logică
- Radu
31 Iulie 2010, 16:13
Senzaţional!!! Ipoteza lui Claudiu a fost confirmată de renumita clarvăzătoare de renume internaţional Carmen Harra! DLE... - Ionut
15 Iulie 2010, 15:13
Mădălina fusese internată anterior pentru depresie. Medicii au lăsat-o să plece fără ai prescrie vreo medicaţie. Dacă ai... - Claudiu
15 Iulie 2010, 13:16
1 ml de Furadan poate fi letal pentru un om. În funcție de greutate, iar ea nu era foarte corpolentă, ba din contră. Nu... - Bia
15 Iulie 2010, 13:09
Ce e înspăimântător e că din câte se pare (zic medicii) o jumate de linguriță de insecticid e suficientă pentru a provoca...
- Radu
- O săptămână cu Windows 7 RC
- Cu ARCA pe Lună
- Review iPad
- Skandalouz
14 Iulie 2010, 9:38
Referitor la alternative eBook readere, ai putea mentiona si Nook care este un candidat serios avand in vedere pretul... - Claudiu
8 Iulie 2010, 10:26
iTunes pe Mac OS X sau pe Windows? Dacă e pe Mac OS X e mai simplu, după ce conectezi iPad-ul şi porneşti iTunes, ar... - Radioerevan
8 Iulie 2010, 10:20
Eu nu stiu cum pot transfera poze de pe calculator. Cand deschid itune imi apare o pagina de la mobile me care ma... - Radu
6 Iulie 2010, 12:31
Nu am zis că e inutil, am zis că e o jucărie. - Claudiu
6 Iulie 2010, 12:26
Eu îl văd/folosesc ca pe un laptop fără tastatură, chiar inutil nu e. Nu am pomenit de Mail, dar un ecran portabil cu...
- Skandalouz
- Oba(ga)m(i)a(ș)
- Radu
6 Iulie 2010, 18:14
De vineri până duminică sunt în Oradea. N-ai și tu un conced, ceva, să stai și în timpul săptămânii? :) - Ionut
6 Iulie 2010, 18:02
Vin vineri să-i instalez o camera web și un microfon la mama-mea să vorbească cu soră-mea. Ne vedem? Stau până dumincă,... - Radu
6 Iulie 2010, 10:38
Mai mă prinzi în Ineu cam o săptămână maxim două, vii pe acasă în perioada asta? - Ionut
6 Iulie 2010, 10:27
Radule, când te mai vede omu şi pe tine? - Radu
1 Iulie 2010, 16:18
Câtă pasiune în ultimul comentariu! Măcar ești de dreapta că altfel te-aș fi văzut acuma la TV aruncând cu pietre după...
- Radu
- Salut, incompetență, n-avem pic de consistență
- Radu
5 Iulie 2010, 15:16
Eu cred că în textul lui Pambuccian este vorba de un plan pe termen lung, sunt multe idei în el care nu se pot aplica... - Claudiu
5 Iulie 2010, 8:09
Referitor la ultimul text, nu cred că soluția este revenirea la învățământul universitar gratuit. Mai util ar fi un... - Cătălin
2 Iulie 2010, 22:22
Cu părere de rău, educația/știința/cultura nu pot fi dezvoltate in 4 ani. Trebuie viziune pe termen lung pentru asta și... - Radu
2 Iulie 2010, 21:58
Interesant blogul lui Pambuccian deși mie mi se pare că soluțiile lui țin doar de partea fiscală/financiară a lucrurilor....
- Radu
- 99% cacao
- România Mare
- The Book Depository
- Iron Man 2
- Indecis. Sau nu?
- Claudiu
21 Mai 2010, 15:15
Stolo nu s-a putut opri din a se face de râs, cu toate că era la un moment dat aproape la fel de simpatizat ca şi... - Cristian
21 Mai 2010, 15:09
Da. Isărescu nu va accepta în veci, e demult clară treaba asta. Mai era un candidat perpetuu la şefia unui guvern... - Claudiu
21 Mai 2010, 14:18
Păi nu ştii că soluţia perpetuă este un guvern de tehnocraţi pe care Isărescu mereu îl refuză? - Radu
21 Mai 2010, 13:55
Şi la care partid e membru Isărescu? - Claudiu
21 Mai 2010, 13:35
Lasă că şi-o plătesc ei cu vârf şi îndesat aia cu salariile, la primele alegeri. Din păcate, în locul lor vine PSD-ul...
- Claudiu
- Imagini de pe Marte la comandă
- Radu
19 Mai 2010, 18:07
Îţi recomand şi http://www.parsec.ro pentru ştiri din spaţiu şi articole despre diversele programe spaţiale(şi nu numai).... - Radu
19 Mai 2010, 18:01
Mihăiţă, găseşti aici câte poze vrei de pe Marte. http://marsprogram.jpl.nasa.gov/multimedia/images/ - cerbu mihaita
19 Mai 2010, 16:28
sa le pot arata elevilor mei imagini de pe Marte
- Radu
- BOR şi criza
- Cristian
18 Mai 2010, 14:19
Bia, noi nu ştim exact dacă, într-adevăr, cineva din interior i-a tolerat cu taraba aia, asta e obiecţia mea (probabil... - Bia
17 Mai 2010, 16:42
Cristi, imaginează-ți Biserica de la noi din centru cu o tarabă în față unde se vând diversele chestii de care zicea Oana.... - Tiq
17 Mai 2010, 9:01
Hai să zicem că tolerez comerţul cu to` felu` de mărunţişuri de gen, dar când mă întâmpină câte una bucată boschetar (sau mai...
- Cristian
-
Căutare
-
Despre noi
Starlog este prin conţinut un forum iar prin structură un blog. Nu avem o temă sau o orientare anume, ne leagă locul de baştină (oraşul Ineu) şi dorinţa de a păstra legătura unul cu celălalt, chiar dacă activăm din Ineu, Arad, Mândruloc, Timişoara, Cluj-Napoca, Berlin sau Londra. Starlog se vrea expresia unei comunităţi cu baze reale care nu mai poate activa continuu altfel decât virtual.
-
Membri
-
Blogroll
-
Admin
-
Ultimele articole
- Ciocîrlia, spionul și radioul
- Parakiting
- Starcraft 2
- Cu ce ne ajută Hubble și Apollo?
- Emil Stoica e deștept
- Un exercițiu de logică
- Cu ARCA pe Lună
- Review iPad
- Salut, incompetență, n-avem pic de consistență
- Comics-uri electronice
- Oba(ga)m(i)a(ș)
- Sputnik
- The Book Depository
- Iron Man 2
- Indecis. Sau nu?
- BOR şi criza
- Motivaţional
- TIFF 2010
- Să râdem cu administraţia publică
- Star Trek Online Demo
-
Tags
-
apa
Arde-i umpluţi!
Art
atlantis
bash
Blog
cartofi
ceapa
ciuperci
Comics
constellation
Culinar
Cărti
Dezastre
Fun
houston
hubble
i386
Internet
iss
Jurnalism
lcross
LHC
Life
Linux/BSD
Live blogging
lro
luna
m**e
marte
mro
Musique
nasa
paris
Party
Politică
Pui
rosii
SciFi
SciTech
Sport
StarTrek
superman
venus
WWT
-
Pagini
-
Arhivă
- August 2010
- Iulie 2010
- Iunie 2010
- Mai 2010
- Aprilie 2010
- Martie 2010
- Februarie 2010
- Ianuarie 2010
- Decembrie 2009
- Noiembrie 2009
- Octombrie 2009
- Septembrie 2009
- August 2009
- Iulie 2009
- Iunie 2009
- Mai 2009
- Aprilie 2009
- Martie 2009
- Februarie 2009
- Ianuarie 2009
- Decembrie 2008
- Noiembrie 2008
- Octombrie 2008
- Septembrie 2008
- August 2008
- Iulie 2008
- Iunie 2008
- Mai 2008
- Aprilie 2008
- Martie 2008
- Februarie 2008
- Ianuarie 2008
- Decembrie 2007
- Noiembrie 2007
- Octombrie 2007
- Septembrie 2007
- August 2007
- Iulie 2007
- Iunie 2007
- Mai 2007
- Aprilie 2007
- Martie 2007
- Februarie 2007
- Ianuarie 2007
- Decembrie 2006
- Noiembrie 2006
- Octombrie 2006
- Septembrie 2006
- August 2006
- Iulie 2006
- Iunie 2006
- Mai 2006
- Aprilie 2006
- Martie 2006
- Februarie 2006
- Ianuarie 2006
- Decembrie 2005
- Noiembrie 2005
- Octombrie 2005
- Septembrie 2005
- August 2005