Turul ligii I sub lupă

Luci | 3 Decembrie 2008 | 85922.72 | publicat în Stilpu | Tags: Comentează 

S-a terminat anu` ăsta cu liga-ntâi, până în februarie e linişte în dreptunghiul verde, însă în spatele cortinei, discuţiile, grijile, negocierile sau scandalurile vor continua. Anyway, a fost un tur de campionat modest…

Şi vreau să fiu scurt…!
Privind clasamentul… Dinamo e lider, o echipă ce n-a jucat mai nimic, dar iată că e prima. Prietenii ştiu de ce… Cine zicea că nu mai e ca înainte? Dacă vor ieşi campioni, va fi vai de mama noastră în Champions League (de fapt, oricare ar câştiga acest campionat, soarta-i va fi cam la fel), cu un astfel de joc vom fi de râsul lumii şi prin Angola, când se vor face statisticile în această competiţie…
Pe 2 e Urziceniul, pe care îl respect, la fel ca şi pe antrenorul său Dan Petrescu pentru că doreşte să construiască ceva acolo, practic “bursucului” îi curge fotbalul prin vene. Cu puţin noroc şi trupa ialomiţeană era lider. Dar mai e un retur. Eu sper în surprize…
Pe 3 e Timişoara. Pe cei de pe Bega nu-i înţeleg, chiar de-i privesc din toate unghiurile. Nu i-am înţeles
deloc la meciul cu Dinamo, nu l-am înţeles nici pe Iancu când l-a debarcat pe Uhrin, chiar mă întreb “oare se doreşte performanţe la acest club?”
Locul 4 e împărţit de Steaua şi Cluj, echipele ce în sezonul trecut s-au bătut la titlu şi care ne-au reprezentat în Champions League.
Cu transferuri neprofesioniste făcute în toamnă, cu un joc modest şi un patron excentric, cei din Ghencea nu puteau emite pretenţii mai mari iar clujenii au început obosiţi sezonul şi l-au terminat la fel de obosiţi, ratarea primăverii europene a fost cireaşa de pe tort… Oricum, la Cluj chiar se doreşte performanţe dar vor mai trebui băgaţi mulţi bani pentru ca cei de acolo să zâmbească şi primăvara când se reia sezonul prin cupele europene!
La un punct în spate e Craiova. Cu tineri care promit, oltenii încearcă “marea cu degetul”, probabil că sezonul acesta nu vor termina mai sus dar dacă băieţii ăştia se vor maturiza…
Rapidul e abia pe locul 7. La ce tămbălău a fost acolo, nu e de mirare acest loc. Se putea însă şi mai rău!
Argeşul a fost foarte curajoasă în această jumătate de campionat, reuşind câteva rezultate notabile (mai ales succesul din Giuleşti), locul 8 fiind unul călduţ si lipsit de griji!
Vasluiul a început foarte bine dar s-a stins pe parcurs însă venirea lui V. Moldovan ca “principal” a readus echipa la final de tur la forma din startul campionatului.
Galaţiul lui Grigoraş e pe 10. O echipă liniştită şi imprevizibilă uneori!
Braşovul a terminat turul pe 11 dar echipa de sub Tâmpa a fost una de temut, “nou-promovata” pierzând doar de 4 ori şi a făcut nu mai puţin de 8 egaluri. În etapa a 16-a a învins clar pe Dinamo, liderul de toamnă…
Bistriţa a rămas tot Bistriţa…
Pandurii vor fi până la sfârşit cu grijile în coastă chiar dacă la echipă a venit de câteva etape Cârţu!
Farul n-a excelat cu nimic şi vor avea mult de muncă pentru a scăpa de retrogradare!
La Iaşi se pare că Popa nu va mai face minuni, formaţia moldavă e pe topogan, zestrea de 16 puncte e săracă pentru pretenţile acestei divizii!
Mediaşul poate pune în vitrină succesul cu Poli, evoluţiile de după acel meci nu m-au impresionat, soarta Gazului se va decide în pauza competiţională. Trebuie jucători…
Despre Otopeni şi Buzău ce se spun. Îs deja în “B” şi concluzionez – 18 echipe sunt multe în prima divizie.
Cea mai interesantă telenovelă a fost legată de formaţia buzoiană când au anunţat prin mass-media că se vor retrage din campionat. Hai măi băieţi, să fim serioşi. Parcă am fi în Judeţ2… Îmi vine să râd.

Comentarii

Comentează