Plictisul previzibilului

Cristian | 30 Noiembrie 2008 | 85914.9 | Tags: | 17 Comentarii 

Nici o surpriză în rezultatele votului. Ultimul sondaj ne adusese din timp cu picioarele pe pământ. Deşi, altele, anterioare, prin vară, aşa, voiseră cu tot dinadinsul să ne convingă de superioritatea PD-L. Eu le cred făcături (cele în care PD-L înregistra scoruri ce “frizau” 40%!!). Între timp, sociologii şi-au regăsit resturi de conştiinţă şi nu au mai încondeiat cifrele. Cetăţenii nu s-au lăsat influenţaţi de scorurile gonflabile la cerere şi au votat conform ştiinţei lor precare. Dar, cumva, cu bun simţ.

Dreapta simbolică – numesc aşa cele două partide care se revendică de la această doctrină (neoliberală), dar au mari ezitări în a o aplica – a CÂŞTIGAT alegerile, cum curajos declama Emil Boc, întinzând mâna către PNL. Sper ca liberalii să-i prindă mâna şi să-şi continue, astfel, guvernarea. Atât, deocamdată.

Ultimate toy

Claudiu | 28 Noiembrie 2008 | 85909 | Tags: | Comentează 

A trecut ceva timp de când mi-am cumpărat ultima dată o jucărie, așa că m-am bucurat ca un copil azi, când a ajuns USS Enterprise NCC-1701-D, la fix 8 zile după ce am finalizat comanda pe Amazon (o bilă albă pentru viteza de expediere). Ediție limitată de 7510 bucăți, am chiar un certificat care atestă că am fix exemplarul numărul 2719. Până și cutia în care a ajuns arată bestial, ce să mai zic de nava în sine. Detaliile sunt superbe, are și un postament pe care eu am reușit să îl rup (@#!@$$#!!!!@#!!!), dar viața merge mai departe. Just look at how beautiful she is:

Electoral vs. estetic în Ineu

Cristian | 28 Noiembrie 2008 | 85908.97 | Tags: | Comentează 

Public câteva imagini, luate în grabă, cu telefonul (scuzaţi calitatea, mâine voi reveni cu unele mai bune). Cam acesta era, dimineaţă, “peisajul” din preajma secţiei de votare din Traian. Figuri triste de bălălăi, cerşind îndurare electorală, hai, vă rog eu, încă un mandat, de pe toţi copacii, strangulaţi de benzi late de scotch. Dezolant.

Ca să ştiţi şi voi: PD-L Arad l-a preluat din cădere şi, apoi, din voleu, cu un şut bine plasat, pe rectorul Ardelean “Vasile Goldiş”, direct din obositele tentacule extremiste ale PRM, s-au prefăcut că-i nou-nouţ, punându-l de bun să candideze în colegiul care cuprinde şi Ineul. El concurează cu fostul meu coleg de liceu, Ioan Neluţu Cristina – PNL.

Priviţi cum se înţelege, la Ineu, să se păstreze aspectul unui oraş.

Terapia prin agonie

Cristian | 27 Noiembrie 2008 | 85905.5 | Tags: | 10 Comentarii 

Marko Bela: 1 Decembrie înseamnă pentru maghiari 70 de ani de agonie

Nu, nu voi alege UDMR. Nu pentru că aş avea de împăţit cu maghiarii altceva decât spaţiul vital al ţării (suficient de întins nu numai pentru 20 de milioane de locuitori, ci şi pentru 30). Nu nutresc o permanentă şi viscerală ură faţă de ei. Când şi când, de prin presă adunând, mă mai trânteşte câte o ştire despre cine ştie ce exces revizionist-iredentist, produs la Cluj, la Odorheiu Secuiesc…

DAR: să mai plângi cu ceapa în batistă (sau poate omul e sincer, naiba ştie), după 90 de ani, pentru un teritoriu pe care nu-l deţineai decât ca efect al unei nedrepte asupriri asupra unei populaţii paşnice(maghiarimea nu s-a format ori născut în Carpaţi şi nici în Pannonia), este e recidivă patologică deja! Mă întreb, oamenii ăştia, liderii UDMR, cum trăiesc acasă: în mediu aseptic, ethnically uncontaminated, consumă exclusiv produse ungureşti, au culorile naţionale imprimate în măduva oaselor? Ei mai ies în lume, aşa, barem vag, să vadă care-s ideile astăzi, încotro ne îndreptăm, cât mai contează naţionalul în balanţă cu globalul?! Chestii d-astea, elementare. Poate că servesc masa în izmene tradiţionale, de honved, au servitori români, încă, şi îşi zic grof unul altuia, grof şi grofiţă. Poate că citesc doar presa secolului XIX. Şi trimit încă scrisori de cocoşi băţoşi kaiserului de la Viena.

Cu un rest de bun simţ mă mai întreb: ei pot concepe, totuşi, că “agonia” lor a însemnat eliberarea noastră (nu mai spun că, poate, “calvarul” lor naţional se datorează şi unor alianţe nu tocmai inspirate, cu austriecii – Ungaria nu are vocaţie imperială!, cu bolşevicii, cu naziştii)? Întregirea noastră de neam! Nu zic că a fost un demers care a avut doar efecte pozitive, Unirea, dar a adus “măcar” libertatea pentru români, care erau consideraţi popor tolerat în Imperiu (existau juridic doar în măsura în care acceptau maghiarizarea şi trecerea la catolicism sau protestantism), nu aveau nici statutul croaţilor sau al slovacilor. De ce trebuie ei să vâre cu orice preţ în inimile poporenilor lor vrajba? O vrajbă care ar fi menită istoriei astăzi - loc de pelerinaj pentru elevi, ca să înveţe că “aşa nu”. Nu punct într-o platformă politică.

E foarte uşor ca eu (sau noi) să răspund rejectiv şi exagerat la un asemenea mesaj, precum cel rostit de Marko Bela la o adunare electorală. E foarte uşor să reînvie în fiecare din noi o anumită râcă, pe care am fi crezut-o cenuşă, faţă de etnia maghiară în totalitatea sa. Ar fi o imensă eroare. Un răspuns sperat la încercările lor de manipulare şi de a obţine succesul electoral prin resuscitarea discursului nostru (uneori firesc) naţionalist.

Să le fie tuturor clar: 1918, (în 1920, Tratatul de la Trianon), nu a rupt din ţara lor, ci dintr-un Imperiu MULTINAŢIONAL, expansionist, care, între altele, nu îşi trata toţi subiecţii ca şi când aceştia ar fi fost persoane. Românii nu erau consideraţi persoane în Imperiul bicefal (mare eroare a Habsburgilor să îi coopteze în ceea ce s-a numit Austro-Ungaria, să le dea atâta nas, dar au fost nevoiţi – iată efectele!). Transilvania nu este leagănul civilizaţiei maghiare, dar este aşa ceva pentru poporul român – de altfel, un popor EUROPEAN, cu limbă indo-europeană, dacă tot e să ajungem la diferenţieri din astea! Maghiarii au fost tot timpul MINORITARI în Imperiu, o spun până şi statisticile oficiale. Erau cei mai puţin numeroşi, între slovaci, croaţi, cehi, bosniaci şi ce alte neamuri or mai fi fost. La asta tânjesc ei acum, liderii, la recuperarea statutului aceluia umilitor din punct de vedere statistic – o ipotetică şi incredibilă revenire a Ardealului la Ungaria cred că i-ar lăsa tot inferiori numeric?

Legislatură după legislatură, UDMR a avut un aport însemnat la diverse guvernări. Cetăţenii de naţionalitate maghiară sunt dintotdeauna trataţi fără discriminare, nu au fost necesare legi pentru a impune acest tratament (atunci când apare, discriminarea e provocată ca replică la autoizolaţionismul lor tradiţionalist sau la aberaţiile revolute ale liderilor lor), au acces garantat la tot ce oferă un sistem democratic: de la Justiţie la Putere, trecând prin libertatea de a-şi folosi limba în Administraţie, acolo unde ating un anumit procent din populaţie (20%, cred), şi în Şcoală. Până şi lipsurile economice sunt aceleaşi ca ale conlocuitorilor români. Ia să scotocim în cartea de istorie, aia nemăsluită, să vedem dacă găsim aceleaşi drepturi, acordate românilor, înainte de 1918. Dar fără a li se fi cerut în schimb abandonarea religiei tradiţionale, a limbii şi acceptarea transformării lor din Sîrb în Serbffy. Şi atunci, unde e AGONIA lor?

Mi-e milă de fruntaşii UDMR! Trebuie că sunt nişte personaje foarte triste. E greu, totuşi, să fii atât de anacronic şi revanşard într-o lume care trăieşte azi atât de frugal.

Ineul – copaci cu scotch

Cristian | 26 Noiembrie 2008 | 85902.7 | Tags: | 6 Comentarii 

Dacă aveţi drum la Ineu în zilele astea, de dinainte şi de după campanie, amânaţi-l, mai gândiţi-vă, nu veniţi. Toamna grăbită a ultimelor săptămâni, competiţia ce vizează ocuparea unui loc ILEGAL de afişare, pustietatea după-amiezelor din zilele lucrătoare îi dau un aspect oribil. Dar, mai cu seamă, sar neplăcut în ochi afişele electorale, postate te miri unde, ele vor sluţi centrul şi cartierele de acum şi până le-o distruge umezeala sau soarele – adică, luni de zile de aci-nainte.

Copacii care flanchează părculeţele centrale au fost împopoţonaţi, ca-n ţara nimănui, cu improvizate centuri de afişe, sunt împodobiţi ca pentru circ, în prezent. Câte unul, câte două, câte trei afişe – acelaşi partid, partide diferite, etc, lipite cu bandă adezivă, pe întrecute. Staţia mea de autobuz, din Traian, e toată portocalie de la reclama politică. M-ar fi deranjat la fel şi să fi fost galbenă sau roşie. Hârtii rupte pe jos, în jur, PETuri în şanţ. Niciodată nu am mai întâlnit asta în Ineu! O deşănţare greţoasă şi o neînghiţibilă senzaţie de absenţă a administraţiei, a Poliţiei comunitare. Există LEGI conform cărora Primăria poate amenda afişajul în locuri neamenajate corespunzător (dacă nu legi pentru administraţia locală, Legea electorală). La Şiria, la Mâsca se aplică mai bine aceste legi, Hotărâri locale, ce-or fi (îmi recunosc incompetenţa în materie de administraţie publică). Refuz totuşi să cred că arborii din parcuri au fost închiriaţi către partide (pe ce sumă?)! Refuz încă să cred că doar acesta e nivelul gustului estetic, al competenţei urbanistice în rândul edililor noştri.

Nu am nici o preferinţă sau circumstanţe atenuante pentru vreun partid. Toate, deopotrivă, ar trebui amendate crunt pentru ce au făcut într-o lună din oraşul căruia, chipurile, îi solicită mieros voturile. Am lipit şi eu, pe vremea lui Isărescu. Ştiu cât de primitivă şi încinsă e gândirea celor care umblă în căutare de stâlpi liberi. Cum îşi lasă ei afişe pe ultima săptămână electorală, ca să „copleşească”, cică, omul de rând. Ce cred ei că-şi spune omul de rând: mamă, PD-L a acaparat toţi teii oraşului, ia uite câte poze, cu ăştia votez! Nici măcar omul simplu nu e atât de prost încât să cugete ca lipitorii de afişe. El îşi vede mai departe de câştigarea traiului zilnic. Merge pe stradă cu privirea în pământ. Şi suduie, cu cât vede mai des hârtiile lor neigienice, cu atât suduie mai abitir.

Off topic (oarecum): am sperat ca un prost că potenţii de “la judeţ” lasă pe ultima sută de metri asfaltarea porţiunii rămase de izbelişte din drumul Seleuş – Ineu (de la calea ferată, la intrarea în oraş), ca să folosească acest lucru în campanie, ca realizare. Nici gând! Drumul zace spart, “în lucru”, vălurit, mai rău decât fusese înainte. AŞADAR: Votaţi PD-L, ei conduc CJ, deci judeţul. Votaţi PNL, ei au ministrul transporturilor, nici o autostradă, după 4 ani de guvernare. Votaţi PSD, ei nu au făcut decât să dea pomeni şi să asfalteze toată Moldova (unde au fost votaţi disciplinat). La fel în Ineu. S-a asfaltat de la intrare până la Spar. De la Spar până la ieşirea din oraş, drum îngust şi execrabil. Parcul a fost o vreme under construction, nici măcar nu-s pavate toate aleile. L-au abandonat. Pavajul în oraş este făcut pe o singură parte şi pe o distanţă infimă (faţă de Pâncota). Mai zic?

Strângerea rândurilor

Cristian | 25 Noiembrie 2008 | 85899.75 | Tags: | 10 Comentarii 

Printre atâtea veşti ce induc doar apatie, s-a strecurat una care mie, nu ştiu clar de ce, mi se pare îmbucurătoare. A durat două decenii până au dispărut partidele de cartier, de tipul: Uniunea pentru o stradă mai aslfaltată, Corul pensionarilor înalţi, Liga naţională pentru stângaci şi, nu în ultimul rând, Alianţa pentru contra. Am făcut un calcul simplu. Sunt doar 4 partide cu şanse de a intra în parlament: PSD (35%), PD-L (32%), PNL (21%!) şi UDMR (5%) – cu ăştia din urmă cred că voi merge eu. E foarte bine că s-a impus pragul de 5%, poate ar trebui unul şi mai mare, la 7%. Măcar cu numele, avem azi dreapta şi stânga, avem şi o formaţiune născută politic corect, UDMR – singura care reprezintă un grup mai larg de cetăţeni români. Este un „început“ bun. Hai că se poate, în încă 20 de ani, poate că partidele vor avea şi câte o ideologie asimilată şi nu simulată.

Am primit în weekend, prin grija răspândacilor plătiţi, pliante de la PD-L. Frumos mirositoare, bine tipărite, poze cu Flutur şi Stolojan la exterior, fireşte (deşi ăştia doi nu candidează în judeţul Arad – am mai scris, când partidul ţi-e plin de anonimi, pui pe afiş celebrităţile, chiar dacă-s numai 5 la număr). Nu asta e important (pentru mine, totuşi, e). Ci mesajul din interior, care este unul 85% social. Vom aloca, vom acorda, vom scuti, vom mări. Nimic despre construcţii, despre climat economic sănătos, despre de unde vin banii, dacă tot se dă. Pensie de peste 400 euro, până în 2012! Nu suntem chiar aşa de idioţi să nu ştim că nu se pot colecta atâţia bani până atunci la asigurări sociale, nici ritmul de creştere nu va fi unul cosmic. Aberaţii disperate. Unde-s minciunile electorale de altădată? Să nu se mire că tinerii nu merg la vot, nu se regăsesc deloc în promisiunile lor patetice, plângăcioase. Nu iei ochii unora ca noi promiţându-le doar ANL-uri şi subvenţii pentru maşini agricole. De aia scriam de curând că PD-L este perceput doar în virtutea unei viziuni primitive, eronate, ca având orientare de dreapta.

Iar PNL, în loc să fie erodat la guvernare, creşte la cel mai bun şi halucinant scor al său – 21%! Pe ce lume trăim?! Se vede, cred, că suntem total deconectaţi de lumea civilizată, pe deasupra României pluteşte o ceaţă cu efect de bruiaj pentru orice idée serioasă. Eu prevăd că asta o să ne ajute să scăpăm mai ieftin şi de efectele crizei modiale. Gândiţi-vă doar, pentru ilustrare, ce pagube ar produce la noi un atac terorist pe internet la adresa site-urilor sau reţelelor interne ale unor ministere sau agenţii…Aproape nule. De ce? Informatizare încă precară, site-uri create de ochii Europei, neactualizate, “în construcţie”, anal-fabete, fără nimic esenţial de găsit, de apărat, de “spart”. Arhiva pe hârtie e la putere! Nu suntem Estonia, unde şi plata impozitelor se face online. În curând, poate, şi votarea. Nici nu vom fi vreodată.

TestVot

Claudiu | 19 Noiembrie 2008 | 85883.88 | Tags: | 4 Comentarii 

Din ciclul “Electorale”, astăzi despre TestVot, o aplicaţie online care în urma răspunsurilor la un set de 31 de întrebări îţi sugerează cu ce partid ar trebui să votezi, în urma potrivirii răspunsurilor tale cu, cică, programele partidelor noastre. În teorie sună bine ideea, aşa că am zis să încerc, mai ales că unealta asta se adresează nehotărâţilor ca mine, iar site-ul este clar şi nu îţi cere cont, date personale, etc (o mare bilă albă pentru asta). Deşi, după răspunsurile date, mi-am dat seama că virez spre stânga, mi-a ieşit că PD-L mă reprezintă 64%, urmat de PNL şi PSD, la egalitate, cu câte 58%. Acum, cât de subiectiv este procesul de sugestie a partidului, cât de părtinitori sunt autorii site-ului, cât de profesionistă este făcută interpretarea rezultatelor, asta nu mai ştiu. Oricum nu o să votez după cum îmi spune un algoritm online. Dar este o idee binevenită şi cel puţin o jucărie interesantă.

#bash0004

Claudiu | 19 Noiembrie 2008 | 85882.14 | Tags: , , | 1 Comentariu 

amiralul: q3?
bbb: da
amiralul: IP pls
bbb: 10 fraguri
bbb: 79.114.52.48
amiralul: doamne-ţi mulţam că n-avem IPv6

Next Page →