The Dark Knight

Claudiu | 28 Iulie 2008 | 85573.04 | Tags: | 3 Comentarii 

Am văzut The Dark Knight, prost tradus la noi Cavalerul Negru. E ca şi cum ai traduce Omul Liliac… Batman e Batman şi atât, eventual The Dark Knight, eventual Cavalerul Întunecat, dar nici în dicţionar şi nici în acest context, Dark nu poate fi însemna Negru. Dar să trecem la fapte.

Buun, The Dark Knight este cu siguranţă cel mai bun film din seria Batman. Şi în acelaşi timp, poate surprinzător, este un film chiar bun. Un film din seria Batman este oarecum un film de nişă, adresându-se unei anumite felii de fani, cum sunt şi seriile Superman, Spiderman, Star Wars sau Star Trek. Oricânt de bun ar fi Star Trek: First Contact sau Superman II, nu mă altept să fie savurat la maxim de toată lumea, pentru că inevitabil, există spectatori care nu manifestă niciun interes faţă de lumile create de aceste filme. Iar un ca Batman sau Star Trek, nu poate fi scos din universul său. Cam aşa trebuia să stea treaba şi cu The Dark Knight. Iar eu nu pot să judec acest film altfel decât unul aparţinând francizei Batman şi nu ca un film de sine stătător. Dar acest film a zburat din prima pe locul I în top IMDB, a avut încasări uriaşe şi era pe buzele tuturor. M-am speriat puţin, gândindu-mă că s-a făcut un film “pentru mase”, neglijându-se fundaţia de fani înrăiţi care asigurau în mare parte încasările pentru precedentele filme Batman, aşa că am mers cu inima îndoită în sala de cinema, aşteptându-mă să fiu trădat de scenarist. Din nou, m-am înşelat. A fost un Batman-movie foarte bun.

Trebuie să mărturisesc că îmi este greu să înţeleg cum un non-fan Batman poate să iubească atât de mult The Dark Knight. Cum poate cineva care nu a mai vazut Batman, care nu ştie nimic legat de Batman, să aprecieze efortul echipei de producţie de a crea un Joker sau un Two Face atât de aproape de personajele din comics-uri sau din desenele animate. Pentru că cei doi par rupţi din paginile revistelor Detective Comics sau Batman.

De ce este The Dark Knight un film bun? Probabil şi fără aportul genial a lui Heath Ledger, am fi avut un “good Batman movie”. Batman Begins mi s-a părut mediocru pentru că a încercat resetarea universului lui Batman şi pentru că a încercat definirea lui Batman într-un context cât mai realist. Şi să fim serioşi, cât de realist poate fi un film în care un multimiliardar se îmbracă întrun constum de latex şi kevlar, poartă mantie şi o mască cu urechi ascuţite şi face pe justiţiarul singuratic? Batman este prin definiţie ireal şi aşa ar trebui tratat. Şi chair aşa este tratat în The Dark Knight! Gotham este în sfârşit Gothamul din filmele lui Tim Burton, este Gothamul din comics-uri este Gotham-ul aşa cum ar trebi să fie. Deci, fără un Joker aşa cum am avut, dement de bine interpretat de Heath Ledger, The Dark Knight avea potenţialul unui film bun, poate tot cel mai bun Batman de până acum.

Însă probabil Heath Ledger şi al său Joker au fost elementul care a făcut diferenţa, care adunat noi fani sau care a fost interfaţa dintre non-fani şi The Dark Knight. Pentru că avem de-a face cu un Joker jucat impecabil, nebun, inteligent, un joker aproape pefect. Da, avem un Joker mai bun decât a fost Jack Nicholson! Ca fan, am fost încântat de aspectul lui, de plescăitul, de părul lui slinos sau de tonul vocii sau de nebunia lui. Mă bucur să observ că nu trebuie să fii fan pentru a-l savura pe Joker, care a fost până la urmă eroul principal al filmului, poate una din rarele ocazii în care un personaj negativ este mai îndrăgit decât cavalerul de la vioara întâi.

Ce nu mi-a plăcut la The Dark Knight? Acţiunea pe alocuri haotică, scenele de bătaie în care nu mai ştiai cine pe cine loveşte. SWAT team venea dintr-o parte, Batman înconjurat de bad guys împărţea pumni şi picioare, mai veneau şi poliţiştii, mai veneau şi nişte imitaţi de-ale lui Batman, haos total. Surprinzător pentru un film Batman, dar de data asta merită vazut în primul rând pentru dialoguri, plot şi mai ales interpretare decât pentru scenele de acţiune şi cafteli. Şi îmi menţin afirmaţia că la capitolul acţiune, Die Hard 4 este de departe cel mai bun film. Ever. Acţiune Hollywoodiană cu cap, trunchi şi coadă, în cel mai pur stil american. Ah, vocea lui Batman mă face să aştept să apară de undeva, ca într-o reclamă proastă, un tip cu Mentos, Halls, Fenosept sau ceva pastile pentru supt, pentru că Batman are un timbru al vocii penibil, îmi venea să râd de fiecare dată când vorbea, de parcă era o parodie.

Uite SATA, nu e SATA

Claudiu | 25 Iulie 2008 | 85565 | Tags: | Comentează 

Plec de acasă şi, ca de obicei, las pornit calculatorul. Acesta însă se stinge subit după aproximativ o oră, conform surselor de la faţa locului. Eh, un fleac, un şoc de curent îmi spun. Ajung acasă, pornesc PC-ul, dar zice că nu are de unde să booteze. Hmm, o fi din cauză că tocmai mi-am criptat HDD-ul cu TrueCrypt şi procesul fiind întrerupt, mi-a frecat iremediabil MBR-ul. Buun, nothing that fixboot, fixmbr can’t fix. Dar CD-ul cu XP îmi spune că nu îmi vede HDD-ul. Remarc abia acum că nici BIOS-ul nu-l vede. Încep să mă panichez. Bootez cu un Live CD, nimic. Schimb cablul SATA, schimb socketul, nimic. Pun un HDD mai vechi, folosit mai demult pentru un RAID-1 care ar trebui să aibe un OS bootabil. Nu-l vede. Vestea bună ar putea fi că primul HDD nu ar fi păţit nimic, problema pare a fi la controllerul SATA de pe placa de bază. Pun un HDD pe IDE, merge. Defenetly controllerul SATA. Încerc permutări de socketuri, cabluri şi HDD-uri. Deja căutam distribuţii de Linux care pot rula din RAM sau de pe stick. Înainte de a-mi cumpăra o placă de bază nouă, zic hai măcar să încerc să resetez BIOS-ul că nu mai am nimic de pierdut. Caut manualul, să văd unde şi ce jumperi să modific. Primul pas, unplug the power cord. Unplugged. Wait 1 minute, plug it in again. Îmi zic, hai să îl pornesc, să vedem. Well, well, surpriză, merge din prima. The SATA Fairy did it! Probabil a fost ceva şoc e tensiune şi controllerul s-a înecat puţin. Bine că merge.

Cazul valiza – rilăuded

Luci | 25 Iulie 2008 | 85564.79 | Tags: | Comentează 

Binecunoscutul şi controversatul “caz valiza” din fotbalul românesc de la finalul sezonului trecut, pe care l-am prezentat şi aici, îşi continuă liniştit drumul. Aceleaşi personaje, alte scenarii. Dacă s-ar da la OTV ar avea un succes mult mai mare decât cel al Elodiei. Pe bune!
Tot am fost tras de perciuni – “ca de obicei, Tiq se plânge, ce-i nou în asta”. De data aceasta nu vreau să comentez nimic despre ultimele desfăşurări ale acestului caz şi o să punctez aspectele principale ale “telenovelei”, citându-vă din presa de azi sau direct de pe internet şi vă las pe voi să vă daţi cu părerea în continuare…

Prosport: Directorul general al FRF şi preşedintele Mircea Sandu nu doar că nu au încercat să elimine Steaua din Liga Campionilor, ci chiar au intervenit ca forul european să nu-i suspende pe jucătorii din Ghencea din cupele europene. [...] „Kaiserul” îi explică superiorului său de la Geneva că intenţia lui Gigi Becali de a premia jucătorii Universităţii Cluj nu poate fi privită ca un act de corupţie. Oficialul de la Casa Fotbalului face o diferenţiere clară între cazul de corupţie a unui arbitru pentru care gruparea portugheză FC Porto a fost suspendată din cupele europene şi tentativa patronului din Ghencea de a premia jucătorii clujeni pentru a-şi juca şansa.
Urmare a raportului favorabil al lui Lupescu şi a intervenţiilor telefonice dintre el şi Naşul, preşedintele Comisiei de Disciplină a UEFA, a decis să judece cazul după criteriile UEFA pentru ca Steaua să acceadă în cea mai importantă competiţie inter-cluburi.

sport.ro: Dragomir spune ca Lupescu si Prunea au facut presiuni pentru o decizie impotriva Stelei. Mitica de la Liga declara pentru Evenimentul zilei ca Mircea Sandu nu are nicio vina in tot acest caz si ca nici pe timpul Scornicestiului nu era ca pe timpul “boului” de Prunea si al lui Lupescu.

“Am patru martori ca asa mi-a spus Cernat, ca Lupescu si Prunea l-au presat sa decida importiva Stelei. Eu chiar am vrut să-i apar pe Lupescu si pe Prunea. L-au sunat si l-au certat pe Cernat, cerandu-i sa-l curete pe Becali si pe Steaua!”, a declarat Mitica de la Liga pentru Evenimentul zilei.

“Mircea Sandu a dat telefon ca sa se respecte legea! Mircea Sandu n-are nicio vina in acest caz. Va spun pe cuvant de onoare!

Prunea spune numai tampenii. Asa au vadut ei drepturile TV, la Divizia B! Eu am facut licitatie, cu presa de fata. Ceea ce au facut in cazul „Valiza“ Prunea si Lupescu este fara precedent! Altfel, sunt vai de capul lor! Le dadea telefon din puscarie Radulescu si le spunea ce sa faca, fiindca ei nu sunt in stare sa gandeasca!

Ce sa spuna si boul asta, de Prunea! Chiar daca si-ar da demisia, tot n-ar fi suficient in cazul lor! Trebuie sa se sesizeze DNA-ul si DIICOT-ul. Este o imixtiune fara precedent! Nici pe timpul Scornicestiului nu se intampla asa ceva!”, a incheiat Dumitru Dragomir.

Şi tot eu sunt ăla rău, nu?

Excedent de ruşine

Cristian | 25 Iulie 2008 | 85564.04 | Tags: | Comentează 

Ferice de cei aflaţi acum în Germania. Că de acolo ne-a venit ultima scatolacă, total nediplomatic formulată (dar pe drept), cu privire la felul complice în care a fost “expediat” în Parlament cazul Adrian Năstase. De reţinut, pentru fani, părtaş deplin la votul contra ridicării imunităţii pentru începerea urmăririi penale, obţinut prin lipsă de cvorum, este şi purul, anticoruptul PD-L.

Din păcate pentru noi, cei care nu avem cum să influenţăm mersul de melc sau de rac al guvernelor româneşti, UE nu mai are pârghiile de constrângere pe care le deţinea înainte de aderarea noastră. Clauza de salvgardare are efecte mai mult simbolice (hotărârile judecătoreşti nu vor mai avea efect în celelalte state membre UE). Mai mult ne face de râs decât ne-ar putea pune la treabă. Or, a ne umple de ridicol, pentru noi, este a doua natură.

Preşedintele comisiei de afaceri europene, Gunther Kirchbaum:

“Raportul CE critică pe bună dreptate Parlamentul României. În opinia mea este de neînţeles şi inacceptabil faptul că s-a împiedicat în mod artificial ridicarea imunităţii unui parlamentar, anume din lipsă de cvorum (cazul Adrian Năstase – n.r.). Tărăgănarea procedurilor judiciare în combaterea corupţiei la nivel înalt nu este un lucru demn de un parlament. Imunitatea are un cu totul alt sens, este gândită pentru a proteja demnitarii de anchete nejustificate, nu pentru a bloca procedurile judiciare – mai ales că lupta anticorupţie este o cerinţă UE. De aceea, dacă se continuă tărăgănarea procedurilor judiciare, cred că trebuie să ne gândim în mod serios la clauza de salvagardare şi în privinţa României. Va fi un lucru inevitabil, dacă nu se ajunge în curând la rezultate credibile”. (Cotidianul)

Bad…time story

Cristian | 23 Iulie 2008 | 85558.89 | Tags: | 4 Comentarii 

Prunci, v-am mai spus povestea aia cu mecanicul român de tren (de prin centrul ţării, Sf. Gheorghe…)? Nu-i bai, v-o mai spun o dată.

A fost odată un mecanic român de tren, vârstă mijlocie, fără gânduri de pensionare. În ziua aia băuse un pic mai mult decât de obicei în timpul serviciului. Zi frumoasă, caldă, numai bună să zăboveşti cu amicii la una mică. Locomotiva, cu motorul pornit, în gară, locomotiva condusă de el. Numa’ ce vuia. Până aci, totul semănase cu o zi obişnuită de serviciu.

Dacă nu ar fi luat-o maşinăria infernală la vale, ca din senin. Degeaba alergă mecanicul nostru. Nu o putu prinde cât mai şerpuia printre liniile gării. Inerţia sau mai ştiu eu ce legi fizice învăţate în şcoală, pe care le-am uitat, îi dădea tot mai multă viteză, monstrul electroputuros deja gonea. Mecanicul a fost obligat să cheme un taxi. A fugit cu taxiul după locomotivă. A ajuns-o undeva pe câmp, a prins-o. Şi a căzut sub roţile ei.

E veche povestea, ca oricare alta. Dar face parte din culegerea de basme nescrise, izvorâte din vasta înţelepciune a neamului. “Înţelepciunea” asta i-a făcut pe unii dintre noi, sictiriţi, să emigreze definitiv la Berlin. Şi nu mă refer (numai) la Stanca.

Poster (2)

Claudiu | 21 Iulie 2008 | 85554.24 | Tags: | Comentează 

#bash0002

Radu | 21 Iulie 2008 | 85554.15 | Tags: , , | Comentează 

[20:42] <rs> Tasrevni: noua ne-au furat tiganii un cal, la pancota la piata
[20:43] *** amiralul is now known as Tiq.
[20:43] <Tasrevni> rs: ai de capu meu…io ii taiam…
[20:43] <Tiq> asa-i rs in Romania, se fura….
[20:43] *** Tiq is now known as amiralul.
[20:43] <Tasrevni> =))
[20:43] <rs> Tasrevni: erau 30
[20:43] <rs> amiralul: lol
[20:43] <rs> amiralul: bash0002

Începe Liga-ntâi

Luci | 21 Iulie 2008 | 85553.22 | Tags: , | 15 Comentarii 

Sâmbătă se reia circu` în prima ligă de fotbal. Cu surle, trâmbiţe, saxofoane, acordeoane şi fraze-şablon tip “adversarii trebuie să se teamă de noi”, “noi vom lua titlul”, “suntem mai buni ca anu` trecut”. Desigur, fraze spuse de echipele cu pretenţii, ăştia mici nu deschid gura şi preferă să benocleze la desfăşurarea ostilităţilor pentru a vedea “cu cine să tragă”…
După ce s-a terminat sezonul trecut nu m-am mai uitat la niciun buletin de ştiri sportiv, m-am limitat în a citi ziarul lunea şi vinerea pentru a-mi face o părere despre agitaţia dintre două sezoane.
Oricum mi-am promis să o las şi mai moale cu fotbalul autohton, mai ales după pulăneala din campionatul trecut când s-a dat peste cap după atâtea scandaluri (vezi “cazul bricheta”, “cazul valiza” sau unele arbitraje de toată jena) şi prefer să privesc din umbră desfăşurarea etapelor şi să comentez precum un chibiţ la un pahar de bere pe o terasa liniştită în parc.
Apropos de meciuri, unul din pulsurile acestui intersezon a fost “unde vedem liga I?” După ce Antena 1 şi RDS-RCS au câştigat drepturile TV pentru o sumă ce îi face să râdă şi pe urşii koala din păduri, mitică dragomir (am scris intenţionat cu litere mici numele miliţianului) a ieşit la rampă şi a pus aproape toate meciurile la aceeaşi oră pentru că pr`etenul său vântu ovidiu sorin şi a sa realitate/telesport a pierdut în faţa voiculescului. Ca atate, anteniştii şi-au tras vreo 4 posturi TV de sport intitulate GSP TV, GSP TV2, GSP TV3, GSP 4 ca să transmită cât mai multe partide… la mai mare. O ţigăneală ca-n Congo (era şă scriu cu literă mică)… Numa în fotbalu` românesc se poate aşa ceva… Posturile se prind doar în platforma RDC-RDS. Dacă ăştia-şi scot banii, mare minune ar fi…
Îmi place de CFR! Şi-au adus câţiva fotbalişti, nu jucători deoarece îşi dau seama că fără a investi într-o echipă nu apar roadele şi ca să faci faţă rigorilor Champions League trebuie să bagi bani grei.
Şi Timişoara se mişcă bine, echipa lui Uhrin vrea să facă o figură frumoasă în UEFA, primul pas a fost să se despartă de dinozauri, renunţându-se la Aliuţă şi Ganea, doi jucători ce au făcut figuraţie sezonul trecut.
Despre strauadinamorapid s-a vorbit la toate posturile TV, s-a scris în toată presa, pe toate gardurile, în toate veceurile, nu are rost să mai scriu şi eu aici!
Cu riscul de a mă repeta, până ce mircea sandu, mitică dragomir şi gaşca lor de incompetenţi nu vor dispărea de pe harta fotbalistică autohtonă, n-are rost să ne mai frământăm, totul este artificial!
Totuşi, deja spectacolul acesta ieftin deja începe să mă amuze. Cu siguranţă că vom avea mai multă caterică ca-n (cacofonie voită) trecuta ediţie de prima ligă…

Next Page →