Călătorie zbuciumată 3

Luci | 26 Iunie 2008 | 85484.66 | publicat în Starlog | 2 Comentarii 

Acelaşi tramvai de 7.28…
Astăzi de dimineaţă apare în staţie un hârb de Timiş, nu era tramvaiul care venea de obicei. Un miros pestilenţial se simţea… îmi zic “ăsta n-ajunge nici până-n capătu` satului”. Urc cu o oarecare reţinere şi mă uit în stânga, în dreapta după un popă care să facă mătănii s-ajungem noi păcătoşii întregi până la Arad iar dacă ar fi să păţim ceva măcar să fim mântuiţi… În vagon acelaşi miros greu de ars, irespirabil. Înjur ca de obicei în gand şi ma pun lângă o fereastră pentru a-mi lua o mică porţie de aer fresh. Lângă mine alţi călători bolboroserau de condiţiile precare la care suntem supuşi.
Vă cred domnilor de la CTP că ne consideraţă nişte ţărani infecţi de ne băgaţi pe rută ultimele rable din depou dar suntem şi noi OAMENI la urma urmei şi plătim pentru acest serviciu. La câte controale au fost pe ruta Arad-Ghioroc, procentajul celor ce au circulat fraudulos a fost de maxim 15% în condiţiile în care în Arad e mult mai mare. Nu dorim climă în vagon sau condiţii ca-n occident dar puţină decenţă domnilor, vagoanele Timiş de mult ar fi trebuit casate, sunt un pericol public. Aduceţi mai bine gunoaiele nemţilor (ca până acum) pentru că se află în condiţii MULT mai bune! Faceţi ceva pentru această rută!

De exemplu ieri după masă, tramvaiul de 16:45 ce trebuia să ajungă la Podgoria nu a mai venit. În schimb, pe la 17.10, s-a introdus un vagon de urgenţă (cică s-a rupt ceva fir pe rută) ce a dus călătorii până la staţia din… Calul Bălan. Acolo ne aştepta un autobuz IKARUS, produs pe la mijlocul anilor 80. Ne-nghesuim ca sardelele-n conserve poloneze şi… la drum. Interiorul mizer al maşinii mă făcea să cred că în urmă cu juma` de oră a transportat o turmă de oi dincolo de Mureş pentru a se bucura de iarba din belşug apărută după ultimele ploi.
Şi ca totul să fie complet, şoferul a dat drumul la muzică… manele, bineînţeles…dar norocul că am avut căştile în urechi şi am mai atenuat din zgomotele ieşite din boxe.
În concluzie, în general transportul pe ruta Arad-Ghioroc se desfăşoară în condiţii nedemne de vremurile în care trăim… Am un gust amar şi nu e de la cafeaua de dimineaţă…

Comentarii

2 Comentarii la “Călătorie zbuciumată 3”

  1. Claudiu, 26 Iunie 2008 14:14

    Eu zic să îţi cumperi o bicicletă. Deşi e cam nasol să pedalezi pe căldurile astea. Câţi kilometri sunt de acasă până la locul de muncă, mai mult de 10?

  2. Tiq, 26 Iunie 2008 15:47

    Cam 18…

Comentează