Eu ţin cu Lăcătuş
Claudiu | 27 Septembrie 2007 | 84738.45 | publicat în Neclasificat | Tags: Sport 17 ComentariiUTA a pierdut ruşinos meciul din Cupa României. Să pierzi în faţa ultimei clasate din Liga a 3-a, nu e uşor. Ca arădean, acest lucru doare. Dar ce doare şi mai mult este să vezi cum imediat după această înfrângere apar voci, multe voci, care cer demisia antrenorului, voci de suporteri “adevăraţi”, pentru că, nu-i aşa, unui suporter nu-i stă bine altfel decât nervos sau urlând de extaz. Nu e Lăcătuş antrenorul secolului, dar să fim serioşi, nu-l poate aduce nimeni la UTA pe Lucescu.
Toată lumea cere schimbare. Nu neapărat pentru că UTA joacă prost, ci pentru că s-a plictisit să vadă aceiaşi faţă pe banca de rezerve. Lăcătuş a reuşit performanţa (fără nici o urmă de ironie) să menţină UTA în Liga 1 anul trecut, când cu toţii ne aşteptam să avem soarta lui “U” Cluj din acest an, oricât sânge arădean ne-ar fi curs prin vene, trebuie să recunoaştem că UTA era condamnată la retrogradare în primul an (amintiţi-vă cum am promovat…).
Îmi aduc aminte cum Ionuţ Popa a promovat de două ori cu UTA în Liga 1 şi de două ori a fost demis până la finalul turului. A păţit la fel şi la Oradea. Ambele echipe au retrogradat în anii respectivi. Avem noi o problemă cu constanţa. Antrenorul nu este numai cel care trebuie să îşi dea demisia după un meci ruşinos, un antrenor este mai mult decât atât. El trebuie să creeze o anumită atmosferă la echipă, în primul rând. Ori asta cere timp şi răbdare, pe care le vezi la puţine echipe.
Hagi este un antrenor prost. A dovedit asta. Dar nu cred că trebuia să îşi dea demisia după acel meci cretin cu Slovenia. Tot aşa cum nu cred că Lăcătuş trebuie să plece după rezultatul din Cupă. Pentru că dacă pleacă, pun pariu cu oricine ca anul viitor UTA joacă la matineu (enervantă metaforă pentru a spune că va retrograda). Ni s-a format un reflex, după o victorie să strigăm Jos Antrenorul, tot aşa cum atunci când ni se termină butelia şi constatăm că s-au scumpit gazele strigăm (sau gândim) Jos Guvernul.
M-am săturat de atitudinea asta reflexoidă, nerăbdătoare, necugetată. Vedem numai la un meci distanţă, nu putem vedea în trecut, nu ne putem proiecta speranţe pentru meciuri viitoare. Vrem ceva nou mereu, vrem alt antrenor, alt finanţator, altă echipă poate, de ce nu, alt sport?
După cum am spus, eu ţin cu Lăcătuş. Poate şi numai pentru faptul că este cel mai mare nume care activează la UTA, de la Dukadam încoace. Poate să joace UTA cât de prost vrea, încă nu suntem pe ultimul loc, lucru care, în situaţia de faţă, este o performanţă pentru UTA.
Comentarii
17 Comentarii la “Eu ţin cu Lăcătuş”
Comentează
Claudiule, interesantă analiza făcută actualului antrenor al “Bătrânei Doamne”, dar această analiză e mai mult sentimentalistă şi aş vrea să vin cu câteva argumente care să-mi confirme poziţia… mai ales că şi eu sunt un simpatizant al JUCĂTORULUI Lăcătuş!
1. Nu neg că în sezonul trecut Marius nu a făcut minuni la UTA construind o echipă din cenuşă şi a salvat-o de la retrogradare, dar nu putem trăi din istorie, ce a fost a fost… Dacă ar fi s[ ]‘i dau un exeplu io aş zice să ne uităm câteva ogrăzi mai încolo, la spanioli, Capello a plecat pe uşa din dos de la Real deşi luase titlul (!!!) anul trecut însă echipa se făcuse de râs în ligă şi dacă nu ai performanţe şi în “afară”, acest titlu nu a însemnat nimic.
Asta e şi la Lăcătuş, nu are continuitate, n-are rost să rămână la UTA în condiţiile actuale doar pentru că anul trecut i-a salvat de la retrogradare, e depăşit de situaţie,…
2. Am urmărit câteva partide de-ale arădenilor în acest sezon dar nu am văzut un joc mai lent şi mai previzibil ca al lor. Cine e de vină pentru asta, femeia de serviciu?
3. În lotul UTA-ei şi-au făcut loc o groază de beţivani, cine dracu i-a adus la echipă, cine i-a vrut să-i aibă ca elevi? Casiera?
4. Lotul echipei e super-îmbătrânit, Chiriţă, Miu, Frăsineanu, ca să dau doar câteva nume, jucători pe umerii cărora nu se mai poate construi performanţa. Tinerii echipei au fost cedaţi sub formă de împrumut în ligile inferioare şi aici mă refer doar la L. Todea sau Melinte, tineri care ar fi trebuit ţinuţi la club şi crescuţi… Ce moral trebuie să aibă acel tânăr când îi spui în faţă “Ştii, nu esti destul de bun pentru noi, te trimitem în B?”
Luăm exemplul Hora când în sezonul trecut a fost ţinut pe banca de rezervă o mare parte din campionat şi acum e unul dintre tinerii de perspectivă. Cine a venit cu politica aceasta de îmbătrânire a lotului?
5. Obiectivul era clar sezonul acesta şi acesta NU era salvarea de la retrogradare dar cu acest joc mi-e greu să cred că acest obiectiv va fi realizabil. Chiar şi din avion se vede că nu aşa se joacă la o echipă ce se vrea cu pretenţii… Şi cine sunt de vină? Spectatorii?
6. Plecarea lui Lăcătuş nu s-a cerut doar după penibilul meci de cupă cu Sănătatea, echipă pe care Sebişul ar fi bătut-o, ci înainte… Şi spectatorul arădean e cu sufletul alături de echipă şi suferă alături de ea şi este mâhnit că acestă situaţie de criză se prelungeşte. Ce a avut UTA în acest sezon pe teren propiu? O victorie MEGA chinuită cu Mioveniul, un egal cu U Cluj şi unul cu împiedicaţii de la Steaua. E bine aşa? Noroc cu victoria de la “lanterna” Craiova că altfel era şi ea în zona nisipurilor mişcătoare…
Mai vrei?
Eu ţin cu Tiq…
De câteva minute marii jucători ai UTA-ei au pierdut la codaşa Buzău cu 1-0… asta e valoarea echipei…
Cică Lăcătuş îşi va da demisia şi va pleca la Steaua. Sper că eşti fericit.
Pun pariu că UTA va juca in B la anul.
Să plece şi el şi toţi cei care nu vor cu adevărat să facă performanţă la acest club! Mulţumesc!
Astăzi Lăcătuş şi-a anunţat demisia de la clubul UTA, aşa cum era de aşteptat. ..
Vreau să accentuez punctul 5 din analiza facută mai sus şi anume că obiectivul UTA-ei în acest sezon nu este salvarea de la retrogradare ci o clasare intre locurile 7-11, însă, după partida pe care am urmărit-o azi cu Ceahlăul îmi dă impresia că acest obiectiv este foarte greu de îndeplinit dat fiind faptul că echipa joacă cel mai slab fotbal din prima ligă…
Câtă dreptate am avut cu aceasă descriere… chiar acuma mă uitam pe lotul ce în deplasează “Bătrâna Doamnă” în cantonament şi după cum văd, probleme pentru beţivanii pe care i-a adunat Lăcătuş… Chiriţă a plecat după terminarea turului, Miu (după ce s-a dat cu un gel scump) s-a prezentat la stadion să-şi salute foţtii colegi şi s-a tirat şi el ( ştiţi cât a câştigat ăsta la UTA? 90.000 Euro/3 meciuri!!!). Poate să-l sărute-n … pe Lăcătuş. Apoi Frăsineanu… şi el pe făraş, după ce fostul nr. 7 de la steaua l-a ţinut cu lapte şi mie… ăăăăă… cu vodkă şi vin pe fostul jucător de la Bursaspor, Dinamo şi mai ştiu eu ce echipe…
Şi pe cine văd la uşa de la autocar? Pe Melinte şi L. Todea, doi tineri jucători pe care acelaşi antrenor i-a renegat, trimiţându-i în liga a II-a…
Bravo M. Barbu că i-ai rechemat înapoi (e adevărat că lotul UTA-ei este destul de subţire), a arătat că este un caracter acest antrenor, chiar şi la sărăcia care este la UTA şi continuă să muncească în aceste condiţii precare.
Şi ce a ajuns acum Lăcătuş? Cârpa de spălat pe jos a lui becali, mantaua de vreme rea; ciobanul l-a adus la club doar pentru imaginea sa, oricum nu se poate impune în faţa lui…. şi chiar dacă ar face-o tot nu ar confirma deoarece este un antrenor modest…
Băi, frate, de UTA mai citesc, fără să vreau, când nu am ce folosi pe post de apetizer la masă, în Adevărul de Arad. Dar Steaua, frate, Steaua a făcut ceva transferuri în iarna asta? Sau i-a luat CFR pe toţi disponibilii?
Nu că mi-ar păsa de Steaua şi dacă dispare şi i se vinde numele la Fulgeru Bragadiru.
Şi mie mi se rupe de steaua şi de tot ce mişcă p-acolo însă de UTA cât de cât mă mai interesez mai ales că acum a rămas de izbelişte la mila nimănui…
Totul a început în 2004 şi a fost politic, Bara şi Sandu împreună cu democraticul falcă ce se vrea a fi primarul oraşului s-au înţeles pentru a prelua pe Bătrâna Doamnă ce era în noroiul ligii a III-a, cumpărându-i loc în prima ligă.
Când au apărut certurile cei doi finanţatori s-au retras lăsând echipa fără sprijin…
Şi au trăit fericiţi…
Claudiu, ai auzit de ultimele păţănii ale lui Lăcătuş?
Păi nu a avut un lot valoros, era sub presiune iar sub presiune nu se poate face treabă, atmosfera era sumbră, patronul este aşa cum îl ştim, păcat, nu-i rău ca antrenor, eu tot timpul am zis asta
Mda, nu-i rău ca antrenor, e foarte rău!
Da’ ăia îs jucători profesionişti?!? Nu-s în stare să verticalizeze nimic…
Pentru campionatul românesc sunt buni!
Dar, uite, Lăcătuş nu a fost bun ca antrenor nici pentru acest campionat…
Păi nu o fost lăsat să îşi facă treaba în linişte
A avut linişte noaptea, putea lucra atunci, în schimbul 3