Acelaşi dosar 1A
Luci | 28 Iunie 2007 | 84490.31 | Tags: WWT | 3 ComentariiInteresante date trimise de Amiral. Făcând o hartă virtuală am observat că L a acţionat de 3 ori în Dealul Mockrei. La ultima “deplasare” a echipei noastre în zonă din 1998 pentru un control amănunţit în estul dealului unde se vehicula că ar fi fost aruncate cantităţi însemnate de deşeuri radioactive, nu am descoperit urme care să ducă la L.
Doar dispariţia misterioasă a Ginei m-a făcut să-mi zboare gândul la marele terorist. Au trecut 7 ani de atunci, cazul 1A a devenit obsesie pentru mine. Dosarul acela numără peste 1000 de pagini dar nici o pistă nu avem care să ducă la ea. O să facem o vizită în deal pe 25 august 2002, Bob va fi “şeful” acestei misiuni, ne-am propus să studiem zonele împădurite ale dealului… jur că nu am linişte până nu o să-l prind pe L, nu o să mă las până ce nu va plăti tot sângele vărsat!
La această oră stau întins în pat cu fereastra deschisă şi privesc spre oraşul trezit la viaţă. E ora 6:28, o nouă zi se anunţă, alte momente petrecute departe de casă, departe de prieteni. M-am cam săturat de acest loc monoton dar nu pot pleca încă. Peste 2 zile o să-mi eliberez umărul, mă simt mai bine dar mă mai ia câteodată un junghi de 2-3 secunde. Azi noapte a trebuit să intru pe fereastră în cameră deoarece tipa cea grasă împreună cu sora-sa (la fel de grasă), ambele bete, m-au aşteptat pe hol să mă invite la o partidă în 3. Abia m-am căţărat pe ziduri din cauza umărului, era să şi cad o dată…
La magazin au adus ieri lactate, e prima dată de când am venit când văd aşa ceva aici; în afară de peşte şi preparate nu prea găseşti nimic…
Săptămâna viitoare o să plec dar nu o să mă întorc în ţară, mai am de rezolvat unele treburi prin Europa, ţin tot timpul legătura cu Jon şi Maxim pe WWT messenger… Astăzi o iau de la capăt, dosarele neelucidate “urlă” după mine…
G out
Nume de cod: 1238280207
© 2007 Proiectul Diez
Bacul reloaded
Luci | 28 Iunie 2007 | 84490.11 | Tags: Life | 16 ComentariiCă tot am început să vorbim despre “examenul vieţii”, m-am gândit că ar fi bine să discutăm separat. Aveţi vreo amintire de atunci, o întâmplare…! Daţi-vă drumul la vorbe…
Not a fine day for science
Claudiu | 26 Iunie 2007 | 84485.95 | Tags: Life | 21 ComentariiDimineaţa a început prost. Lola nu mai vrea să mă servească. După o conversaţie cu tech support şi un mic test, diagnosticul e clar: Lola e bolnavă şi va sta pe butuci vreo două săptămâni. Este a doua oară în utimul an când iarba nu-i mai place, guriţa îi tace… Trebuie să vină un nene să o facă bine. Of, of.
Zăpăceală şi frâne puse de incompetenţii de lângă tine. Vrei să faci un bine şi te trezeşti lucrând patru ore over-time pentru că cineva nu ştie cu ce mănâncă Office-ul, web-ul… Nici nu ştiu de ce mă mai mir, I should get used to it.
Nori de plumb. Intru în Kauffland cu rucsacul in spate. Mulţumiri domnişoarei care a fost atât de draguţă încât mi-a dat coşul ei, că nu avem fisa de 50 de bani. Nebunie şi înghesuială. Mă simt ca în Zena, dar la o altă scară. Aceiaşi înghesuială. În gând deja îmi proiectasem conversaţia cu domnişoara de la casă: “Pot să vă vad rucsacul?” “Şi dacă nu vreau, o sa iasă scandal?” Aveam chef de aşa ceva, să ma răcoresc. Ajung la casă, ma uit la încasatoare, îmi mângâi geanta, ea nimic. Ies fără probleme. Sunt rău, ştiu. Las coşul de izbelişte, it’s the least I can do pentru cei 50 de bani.
Nori şi mai grei. Un taxi, exact în faţa mea. Praise the Lord, gândesc. Exaclty, îmi raspunde sadic Iisus: taximentristul asculta un radio creştin. Se discută despre componenta de prooroc a lui Hristos, despre cum, prin lucrarea sa, a fost nu numai un profet, dar mai mult decât atât, chiar Dumnezeu însuşi, care a existat înainte de Creaţie, etc. Amuzantă emisune. Confuzia asupra trinităţii a fost foarte bine gândită: cel care cugetă nu o înţelege, nu are cum, pentru că este intenţionat definită ambiguu, şi are astfel un semi tabu, un lucru pe care nu îl înţelege, deci mistic. Amuzant, din nou. I-aş fi sunat, dacă erau în direct, să le spun doar atât: “…şi marmota învelea ciocolata…”
Nori grei se scutură pe mine exact şi doar în moementul în care ies din taxi şi fug până aproape de scara blocului, unde interfonul ţine locul pensionarilor paranoici. Nu a fost furtuna de care mi-a fost frică. E bine. Cu punga aproape ruptă, o iau şi o ţin de jos, mă simt ca de parcă aş avea “groceries” ca americanii, cum am vazut eu în filme. Mai lispea prazul sau ceva verde, să atârne, în sus – artistic, din pungă.
Ziua se va incheia cu ultimul specimen din Mr. Bill Beef. L-am sacrificat azi. O zi atât de proastă merită măcar atât. Mâine mai merg pe la supermarket să văd dacă mai au. Nu spun la care supermarket, să nu daţi năvală. Sunt rău, ştiu. Şi egoist.
Departe dar în siguranţă!
Luci | 26 Iunie 2007 | 84485.07 | Tags: WWT | 1 ComentariuSunt de câteva zile în locurile acestea, departe de cunoscuţi, departe de America, dar nu departe de civilizaţie, sunt retras într-un colţ de lume, în Europa, nu pot să vă dau coordonatele încă, sunt în siguranţă însă. Recuperarea decurge bine dar încă nu-mi pot mişca umărul, trebuie să îl ţin imobilizat într-o proteză încă 4 zile.
Stau la un mini-hotel din centru oraşului, unul de 2 stele, destul de modest, dar nu foarte populat. E curat şi e chiar bine că au internet. Azi noapte abia am scăpat de avansurile unei grase ameţite de la alcool când m-am întors în camera de hotel, dorind să-şi ofere serviciile trupeşti pentru o mână de bani. Am refuzat-o dar cred că o să mai am de a face cu ea, mi-a promis că va sta cu ochii pe mine. Eu sper ca în maxim 10 zile să plec de aici…
Mâncarea este bună dar deja m-am cam săturat de atâta peşte, însă nu am de ales, ori peşte ori salată de alge. Şi eu cum nu sunt vegetarian… În orăşel există un singur magazin, un fel de supermarket, dar cam sărăcăcios, de exemplu presa vine întotdeauna cu o zi întîrziere iar pâinea daca nu ai cumpărat-o până la ora 10, faci foamea. În schimb conservele de peşte sunt pe toate gardurile şi sunt foarte ieftine dar nu mă atrag, sunt sătul de peşte deja. Când voi pleca din locurile acestea nu mai vreau să văd peştele nici în poză…
Mulţumesc Amirale pentru datele din Dosarul 1A, astăzi o să pun tot ce am pe “tapet”, cazul este complicat, nu-mi dau seama nici acum ce s-a întâmplat pe 1 aprilie 1995. Nu mi-am făcut prieteni încă, laptopul e singurul şi cel mai adevărat prieten. Vreau să îmi mai trimiţi un email cu locurile unde a mai fost văzut L în ultimii 3 ani, du-te până la detectiv Bob, el ştie parola de siguranţă, trimite-mi te rog un e-mail cu taxă inversă pe mailul meu protejat pe server rusesc, sau trimite pe contul de WWT Messenger. Aştept în cursul zilei de azi acest mail, am mare nevoie şi de aceste date…
G out
Nume de cod: 1432260607
© 2007 Proiectul Diez
Third time, a charm
Claudiu | 24 Iunie 2007 | 84479.61 | Tags: Internet | 1 ComentariuAl treilea patch pentru Safari (varianta de Windows) îi corectează câteva buguri şi, lucrul cel mai important, îl face mai stabil, în sensul că nu mai crapă la a patra pagină deschisă. Are chiar şi plug-in-ul de flash funcţional. Search-ul este extraordinar de arătos, similar cumva cu cel din Firefox care la rândul său este mult mai fain decât cel din IE sau chair Opera. De câteva ore îl folosesc exclusiv şi încă nu a crăpat nici măcar o dată. Cine ştie, poate mă obişnuiesc cu el, în ultimul timp manifest o atracţie faţă de produsele MacOS ![]()
Internetul, nu este proprietatea nimanui
Claudiu | 23 Iunie 2007 | 84476.33 | Tags: Blog, Life | 17 ComentariiDe la Bradutz via Andressa iată un paragraf dintr-o lucrare de licenţă de la jurnalism, de anul acesta:
Net-ul a aparut pentru prima data in Statele Unite ale Americii si era cunoscut sub denumirea de Netscape. Datorita vietii politice, acest Netscape s-a impartit in doua: o parte apartinea celor din armata si se numea Milnet, iar ce-a de-a doua parte apartinea celor care aveau o viata politica intensa, guvernului. In foarte scurt timp Netul a fost asaltat de o masa mare de utilizatori, iar guvernul nu era pregatit pentru asa ceva, astfel s-a ajuns la formarea Internetului. Internetul, nu este proprietatea nimanui. Dupa 1989 in Romania, Internetul a inceput sa prinda contur, astfel ca la foarte scurt timp, el ajunge sa fie unul dintre cele mai utilizate moduri de divertisment, informare, muzica, film, acest lucru purtand numele de download.
Autorul/autoarea acestui paragraf nu stăpâneşte limba română şi nici limba engleză… Şi a făcut patru ani de jurnalism. Patru ani de studii superioare (şi nu în orice domeniu) şi el/ea pune în lucrarea de licenţă virgulă între subiect şi predicat. Care mai este şpilu să fi student în ziua de azi? Pe când masteranzi analfabeţi? Abia aştept să introducă taxe aspre la facultăţile serioase.
Bombă: CS Ineu satelitul UTA-ei!?
Luci | 22 Iunie 2007 | 84474.24 | Tags: Sport | ComenteazăDupă ce “textiliştii” s-au despărţit de satelitul său Gloria Arad, se pare că a intrat pe fir tri-divizionara CS Ineu, cu şanse mari să preia locul Gloriei din campionatul trecut. Ar fi o lovitură de imagine pentru ineuani, care, după salvarea în extremis de la retrogradare din acest sezon speră ca prin această asociere cu echipa fanion a Aradului să apară şi rezultatele. Săptămâna viitoare se pare că vor avea loc discuţiile…
O păsărică alb-roşie îmi şopteşte că Roland Nagy, fostul jucător al “Tricotajelor” (pe vremea când echipa evolua în “B”) a pus un cuvant bun pentru Ineu pe lângă conducerea arădeană. Sperăm ca tratativele să ducă la realizarea acestei legături…
Îmi aduc aminte de un meci de prin 2004 dacă nu mă-nşel, când Ineul învingea UTA cu 3-2 pe stadionul “Central”, în Divizia B! Ce s-au schimbat vremurile…
Atenţie! Manipulare pe Starlog
Radu | 21 Iunie 2007 | 84472.27 | Tags: Arde-i umpluţi! | ComenteazăElemente obscure, cu probabilitate mare de provenienţă fascistă, au încercat în postul precendent să inducă în eroare cetăţenii acestui blog! Comitetul de conducere, reunit de urgenţă, a reuşit anihilarea loviturii de stats şi a redat conducerea blogului în mainile poporului. Asupra insurgenţilor s-au descoperit: armament, bani falşi, muniţie, droguri şi maşini de scris automate!
Vă aducem la cunoştinţă următoarele: manipularea s-a încercat prin modificarea link-ului către blogul domnului Adrian Năstase, link-ul corect fiind acesta. Repet, link-ul către adevăratul blog al domnului Năstase este acesta.
Vă mulţumesc.