A retrogradat Chievo!

Luci | 27 May 2007 | 84403.88 | publicat în Uncategorized | Tags: 6 Comentarii 

Nu vreau să par dramatic pentru o echipă mică pe care nu cred că o îndrăgeşte multă lume la noi în ţară, nu are fani ca şi Milan, Juventus sau Lazio. O echipă pe care am simpatizat-o şi care a retrogradat după 5 ani în Serie B fiind învinsă la Catania cu 2-0 în ultima etapă de campionat. Poate nu eram aşa de afectat dacă această retrogradare ar fi avut loc pe terenul de joc.
Să vin cu argumente… După ce etapa trecută Empoli şi Reggina au pus-o de un meci trucat, un 3-3 ce-i ajuta mult pe oaspeţi după 3-0 la pauza (la aflarea acestui rezultat cei din Chievo au intrat în silenzio stampa) şi după ce Torino şi Livorno au facut pace pentru a rămâne amândouă în Serie A într-un 0-0 de povestit nepoţilor a venit şi ultima etapă…
Milanul, proaspăt câştigător a Ligii Campionilor s-a deplasat la Reggina unde a stat capra pentru a asigura victoria gazdelor care nu avea altă variantă decât să-i învingă pe “diavoli”. Şi le-au tras-o cu 2-0 penibil şi lipsit de scrupule. Halal campioană europeană, să te umileşti în faţa unei mici echipe, să te faci de că**t în faţa întregii lumi… Să nu uităm că în sezonul trecut atât Milan cât şi Reggina au fost prinşi cu nişte afaceri nu tocmai ortodoxe şi au fost penalizate cu 8 puncte (Milan) şi 11 puncte (Reggina), în cel mai mare scandal fotbalistic ce a zguduit Italia, în urma căruia Juventus a fost chiar retrogradată, scandal la care au mai luat parte echipe cu pretenţii ca Fiorentina sau Lazio! Ar trebui să se autosesizeze din nou cei din federaţie dacă se doreşte un fotbal curat în Serie A. După acel scandal a scăzut mult imaginea fotbalului italian. La finalul acestui week-end Ascoli, Messina şi Chievo spun adio fotbalului de primă divizie. Daca primele două erau picate cu câteva etape în urmă, soarta lui Chievo s-a decis în ultima etapă la Catania, un meci de mare luptă pe care l-am urmărit pe Sport Klub. Înaintea acestei etape Chievo era pe locul 14 cu 39 de puncte, cu două mai mult ca Reggina şi Siena, cu unul în faţa Cataniei dar la egalitate cu Parma. Reggina avea doar varianta victoriei în faţa lui Milan (la casele de pariuri victoria gazdelor a fost cotată cu 1,15!!!), iar Siena a câştigat cu Lazio cu 2-1 în alt meci jenant al etapei, culmea cele două echipe au fost prinse cu mâţa în sac sezonul trecut şi depunctate. Parma s-a impus cu… Empoli, cea care etapa trecută a făcut 3-3 cu Reggina, meci de care am amintit mai sus…
Mi s-a făcut silă de ce s-a întâmplat la italieni, credeam că s-au cuminţit macaronarii după scandalul de anul trecut dar uite că nu a fost deloc aşa, o parodie de campionat, un campionat ce şi-a pierdut definitiv credibilitatea în faţa mea şi mi-am jurat ca de azi înainte să nu mai pun la pariuri meciuri de la ei! Nu mai vreau să aud de Serie A, să se ducă la naiba cu fotbalul lor cu tot… asta în cazul în care nu se vor lua măsuri. Şi ce credul am fost, mi-am zis “las` că numa` la noi în campionat se poate întâmpla aşa ceva”. Dar iată că borci şi becali există şi la ei…

Comentarii

6 Comentarii la “A retrogradat Chievo!”

  1. Claudiu, 27 May 2007 21:19

    I don’t know, nu mă pricep, da Italia are atât cupa mondială cât şi Champions League, aşa că probabil ştiu ei ce fac… :P

  2. Tiq, 27 May 2007 21:26

    Aveam alte pretenţii de la ei… Îs de căcat (cuvânt ce nu l-am folosit pe blog pâna acum). Dacă la noi în campionat ştiai pronosticurile dinainte la unele partide la ei e cu totul alfel (sau era), se joacă un fotbal de un nivel superior faţă de alte campionate lipsite de valoare. Dar… asta e…

  3. Tiq, 28 May 2007 9:50

    Apropos de italieni… mai nou importăm şi gunoaie de la ei…

    http://cotidianul.ro/index.php?id=11051&art=29476&cHash=037430d36o

  4. Tiq, 28 May 2007 15:31

    Azi toată ziua am citit mesaje ale fanilor de pe site-ul oficial al echipei Chievo Verona…!

  5. Tiq, 5 October 2007 9:20

    Se pare că Dumnezeu nu bate cu bâta – dacă privim acum clasamentul Italiei, ultimile 5 locuri sunt deţinute de echipe ce au fost implicate în meciuri nu tocmai ortodoxe în sezonul trecut. Le doresc să-şi menţină aceste poziţii până la finalul campionatului. Nici milan nu merge prea grozav, e pe 12, iar în ligă şchioapătă!!! I`m so happy…!

  6. Tiq, 19 May 2008 12:58

    Iată cum arată clasamentul în Italia în partea lui inferioară:

    18 Empoli 36 p
    19 Parma 34 p
    20 Livorno 30 p

    S-a întors roata pentru Livorno şi Empoli, două dintre echipele ce s-au salvat de la retrogradare anu` trecut datorită unor jocuri nu prea albe în ultimele etape, prin acele partide Chievo a retrogradat dar acum echipa din Verona se află pe primul loc în Serie B şi va reveni în prima ligă după doar 1 an!

    Despre Parma… anul trecut au scăpat în ultima etapă dar în această ediţie n-au mai fost atât de norocoşi. Personal aş fi vrut să îi văd pe Reggina acolo care au scăpat şi anul acesta, având 40 de puncte şi terminând sezonul pe locul 15.

    Aaaaa…. apropos… să nu uit de Milan, cei care în sezonul trecut din postura de câştigători ai Champions League au dat meciul Regginei să scape de exilul în a doua divizie şi acum a terminat pe locul 5, prinzând doar cupa UEFA…

    Ce dulce e răzbunarea, vai cât de mult îmi place. Sunt sadic, nu?

    Forza Chievo!

Comentează