Polonia I
Cristian | 27 Februarie 2007 | 84160.17 | publicat în Neclasificat | Tags: Jurnalism 26 ComentariiDrumul către Centru
Et in Arcadia ego. De fapt, în Polonia (între 19.02 şi 23.02) am fost, dar nu mai ţin minte cum se pune desinenţa în latină, decât la puţine substantive. Şi ca să nu mă fac de râs…
Voi publica aici mai degrabă o dare de seamă decât o încercare de reportaj literar. Să încep, dar. Odată ajunşi la vamă, suspiciunile din ochii funcţionarilor de acolo sunt inerente. Pentru ei, cu toţii suntem potenţiali infractori, sau vaci bune de muls 5-10 euro. Nu beneficiem de nici o prezumpţie de nevinovăţie. Se uită la tine lung, ca şi când ar încerca să-şi aducă aminte dacă te-a mai văzut vreodată, în fotografie sau în viaţa lui. De fapt, cred că se uită de parcă ar fi chiar convinşi că îşi fac treaba cu profesionalism. Sau să fi fost teama că îmi va fi cerut paşaportul (va expira în martie, nu de alta), deşi, oficial, se iese cu CI?
Trecem şi ne aşteaptă o ţară a celor o mie de căscaturi – Ungaria. Mică şi slab populată, ţara vecină de la vest de noi nu-ţi scaldă ochii cu cine ştie ce minunăţii, dar şi când dai peste un oraş mai răsărit îţi crapă obrazul de jenă, remarcându-i pe dată ţinuta curat burgheză, aerul îngrijit şi cochet, clădirile centrale, vechi, extrem de bine întreţinute şi blocurile vopsite în culori prietenoase, ce te mai fac să le treci mai uşor cu vederea arhitectura comunistă. De la Szeged, ungurii te trimit drept pe autostradă, scăpând astfel de povara necesităţii oferirii unui peisaj propice şoferitului de plăcere. Autostrăzile lor nu-s „ca-n palmă”; acesta este un „criteriu” după care judecăm suprafeţele în România. Ci sunt impecabile, maniace, unii zic, superioare celor din Austria. Arhitectura rurală maghiară seamănă izbitor cu a noastră, din vest, până adânc în teritoriu. Aceleaşi acoperişuri, aceeaşi tăietură a ferestrelor, aceleaşi garduri care nu lasă să se vadă în curţi, trădând oameni ascunşi, interiorizaţi, dacă nu chiar ostili.
Dacă nu-ţi fură aprecierea cu frumuseţi ale naturii (ce? pădurile firave de plopi?), peisagistice, adică, Ungaria te seduce sigur folosindu-se cu pricepere şi de femeile ei absolut superbe. Acestea, plus ambiţia drăcească/pozitivă a acestei rase şi orientarea către avânt tehnologic îi fac să pară de neajuns din urmă. Şi sunt doar 10 milioane!
Ca să sar peste alte amănunte obositoare, trebuie să mărturisesc, apropierea de Budapesta îmi dă mereu acea senzaţie de Matcă, de acasă, deşi, paradoxal, îi resimt acut şi străinătatea. E imposibil să nu te simţi atras de ea, deîndată ce îi zăreşti trupul de târfă leneşă, tolănit pe colinele acelea aspre, încinsă neglijent la mijloc cu apa Dunării. Vibrez şi cânt în sine-mi, nu-mi dau seama ce, dar cânt cu toţi muşchii încordaţi, răsuflând greoi, o melodie de dragoste fără speranţă. Apoi, intrând în ea, nu fac altceva decât să absorb vizual stiluri arhitecturale, piese de viaţă închipuite sau trăite, privind oamenii de pe stradă. Ameţesc de bunăvoie, lăsându-mă în seama curbelor art nouveau-lui importat din lumea germană, atât de specific acestei părţi de Europă, adică spaţiului bătrânului Imperiu habsburgic (http://www.answers.com/topic/art-nouveau).
Va urma
Comentarii
26 Comentarii la “Polonia I”
Comentează
Abia astept sa ajungi in Polonia. Vezi si perioada poloneza a Andressei: http://andressa.ro/
Nu am găsit decât vagi referiri la acea perioadă. Dar blogul e frumos. Mai ai mulţi cunoscuţi, călători permanenţi prin toate ţările în care eu ajung de două ori în viaţă, că deja încep să plâng?!
“[...] Ungaria te seduce sigur folosindu-se cu pricepere şi de femeile ei absolut superbe [...]“. Sunt de acord cu tine chiar dacă mă repet, unguroaicele number one! Au clasă, au stil, au farmec, adică tot ce-ţi doreşti… Auuuuuuuu
Right! Şi, nu uita, dezinvoltura şi lipsa de fiţe, atât de greu de întâlnit pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Cel puţin, neisprăvitele din Ineu sunt, în majoritatea lor cu atât mai pline de ele însele cu cât sunt extrem de goale pe dinăuntru.
“Neisprăvite” egal neterminate.
Ai dreptate, sunt naturale 100%…
Şi „blăstămace“ egal „ocoşe“, „văndroace“ ş-ar mai fi multe de zâs da mă bace vrun martalog.
Ma intreb ce intelege cineva de dincolo de Carpati
Înţelege pă dreacu’! Numa aşe că-ncearcă pă zgoadă. Da’ şi alea din sudul ţării-s poganie, ceva mai bărnace şi mai pipoşe decât aiestea de p-aci.
Ce bine le ziceţi voi în dulcele grai românesc… Să ne trăiţi…
quoi?Incep sa cred ca de fapt culoarea initiala a parului meu a fost blondul… Cred ca ar trebui sa incerc si eu o unguroaica daca sunt asa de bune, nu de alta, dar ungurii sunt inodori, incolori si insipizi.O zic din proprie experienta, si nu am incercat doar unul.Iar chestia aia cu fitele nu tine de nationalitate, cetatenie si alte bullshituri de genul; pur si simplu tine de buna crestere, de gradul de cultura si de educatie al unei persoane-nu de civilizatie pt k civilizatie e tot, chiar si razboiul!.Iar in legatura cu sudistii.. da, intr-o cam mare proportie sunt curata tiganie.
Sunt romanca si pe jumatate sudista, deci de nesuportat… cu fite… “neispravita”. Poate cand oi fi fara fite si suportabila m-oi ispravi… dar pana atunci COMENTEZ
ps: nu credeti ca sunteti putin xenofobi?Si ce e ciudat e ca e impotriva acestei “tarishoare”
Vrei să încerci o unguroaică??? Holy Molly!
Xenofobi?
Adică, dacă admir ungurii şi cam dispreţuiesc sudiştii sunt xenofob…Credeţi-mă că am motive solide, bazate pe experienţe din care eu am ieşit pierzătoriu. Dar am şi suficientă deschidere cât să-mi schimb părerea, dacă cei din Sud şi din Est se screm să mă convingă că-s serioşi.
Fiţele nu ţin de naţionalitate, dar o naţionalitate se conturează prin anumite trăsături specifice, nimic nou până aci. “Buna creştere naţională” este dată de bagajul cultural-genetic al fiecărui popor. De aici, imensa diferenţă de progres economic şi cultural între popoarele ortodoxe şi cele reformate sau catolice. Naţiunea maghiară e una cu un cult al civilizaţiei net superior altor popoare din jur. Poate că pe cât au fost de sălbatici când au sosit în Europa, pe-atât sunt de ambiţioşi în a-şi construi un destin acum.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul iau foarte în serios kestiunile astea. Consider că am zeflemisit destul pe ceilalţi, în numele unui aşa-zis excepţionalism românesc.
Bărbaţii unguri sunt, într-adevăr, foarte rigizi. Dar asta e educaţia pe care o capătă…Nu ştiu câţi aţi cunoscut voi, dar pe-aici sunt destui maghiari cât să-ţi faci o imagine.
“Neisprăvite” şi fiţoase erau pentru mine cele din Ineu (şi Arad). Nu te sesiza!
Pai sunt din Arad.Da, stiu cum e sa iesi “pierzatoriu” in urma unor interactiuni cu sudisti, mai precis olteni.Cel mai mare pleonasm e “oltean prost”, zic unii. Eu as zice mai degraba ca sunt lipsiti de orice scrupule, educatie, sentimente-la cele pozitive ma refer- si ce e mai rau e ca ei mai sunt si mandri de toate astea si se simt flatati daca le spui ca sunt naspa. Chiar daca un om ti se pare k lumea, nu te lasa inselat de aparente atata timp cat e oltean pt k e arhicunoscut faptul ca un oltean tot oltean ramane. Si eu zic ca nu sunt prosti pt k la ora actuala au impanzit vestul acestei tari. Ar fi fost prosti daca ar fi ramas la paduchii lor de acasa.
Singurele lucruri care le intereseaza pe aceste persoane sunt banii si puterea si daca se poate sa le obtina fara munca. Unii dintre ei sug la vaca averii unei sotii sau a unui sot de pe plaiuri ardeleno-banatene, iar altii calca pe cadavre. Toti oltenii pe care i-am cunoscut pana acum- in proportie de 100%- mi-au demonstrat ca sunt NASPA.
Dupa cum spunea fratele meu, acesti oameni ar trebui sa intre in partea de Vest a tarii pe baza de pasapoarte.
Ce-i drept m-au ofticat rau de tot de au reusit sa ma faca sa gandesc asa despre ei.Am o intrebat o olteanca de ce se zice despre oltence ca sunt fierbinti?La care tipa mi-a raspuns:”Pai se stie ca atatea curve cate sunt in Oltenia, nu mai sunt in alta parte in Romania”.Si eu care credeam ca fetele au ceva “tehnica ” de ultima generatie.
Deci, asadar, prin urmare, aveti mare grija!
Of, of, generalizările astea…
Dar totuşi, vrei să încerci o unguroaică? Devine interesant…
Îi strică şi felul lor repezit de a vorbi, prea ascuţit, prea milităros, care nu implică drept la replică. Acel “te’n cur pe mă-ta” spus ca semn de afecţiune! Pe mine mă inhibă. Le place să fie şefi, chiar dacă nu câştigă mulţi bani în acea poziţie.
Fetele sunt faine, pe alocuri, mult mai faine decaât cele de aici. Dar cred că aici necesităţile fiziologice (cum ar fi foamea) au conlucrat cu genetica şi au produs acele mutaţii cărnoase, plăcute la vedere.
Şi lor şi altora ca ei, le-aş impune paşaport fără regrete. Timişoara este tot atât a bănăţenilor în prezent, pe cât sunt eu latin 100%. Sau Braşovul oraş transilvănean.
Dacă le e aşa bine acolo, de ce naiba vin în valuri la noi?! Nu înţelegeam de ce vin oameni din Galaţi să facă şcoala la Timişoara, când Bucureştiul e la doi paşi. Fiţi siguri că ăia nu se mai întorc acasă. Şi vin aici cu toate obiceiurile lor fanariote, cu stilul lor alunecos de a fi şi de a întemeia relaţii. Ştiaţi că după Unirea din 1918 (mare greşeală!), Regatul a trimis în aceste părţi de ţară exclusiv prefecţi şi şefi de poliţie moldoveni şi munteni? Exista o vorbă în popor, “Ne mănâncă regăţenii”. Aţi observat câţi ofiţeri erau băştinaşi, atunci când încă mai existau unităţile militare în Ineu? Prea puţini.
Altfel, nu m-ar deranja. Dar au menirea de a strica tot ce ne-au învăţat nemţii şi ungurii timp de sute de ani. Ca să înlocuiască ei cu ceea ce au învăţat de la turci şi greci.
Şi totuşi majoritatea v-aţi revolta dacă un străin spune că românii sunt ţigani şi/sau hoţi.
Later edit: ce vroiam să subliniez e contradicţia dintre ironia acuzatoare la adresa generalizării vameşilor din postul iniţial (“Pentru ei, cu toţii suntem potenţiali infractori [etc]“) şi generalizarea pe care o faci tu acum referitor la olteni. Nu e puţin ipocrit?
Nu pot sa nu ma gandesc, urmarindu-va, la Republica Transilvania.
)
Ar fi rezolvat, poate, multe probleme.
(Desi cu mesajul asta cred ca nu voi mai avea nici o sansa candidez la presedentia Romaniei, mi-am compromis cariera politica
Hmmm, pe de alta parte, asa a inceput si holocaustul, prin auto-definirea rasei superioare.
De ipocrizie nu pot fi acuzat. Scriu tot timpul exact ce gândesc. De aici şi greşelile pe care le fac. Ipocrizia implică reţinere, falsitate, minciună pentru obţinerea de foloase dubioase. Rar mi se întâmplă să mă abţin. Sau să scriu de bine când gândesc de rău. Asta e ipocrizia.
Părerea despre olteni rămâne până la noi informaţii. Aşa generală cum e. Poţi generaliza privind în ansamblu. Luaţi orice sat oltenesc şi puneţi-l în balanţă cu unul de aceleaşi dimensiuni din Ardeal. Ca să fie “echitabil”. Începând cu dimensiunile bisericii, ordonarea străzilor, calitatea oamenilor, până la avuţia personală acumulată toate sunt în favoarea ardelenilor. Nu comentez cum se face de e aşa. Şi atunci, nu mi-e teamă să generalizez. E atât de evident că oamenii de acolo şi cei de aici sunt făcuţi din materiale diferite încât las evidenţa să vorbească în locul meu.
Sunt conştient că suntem cu toţii români, sudişti sau vestici. Dar nu suntem singura ţară în care nordul este mai înstărit decât sudul. Vezi Italia, că tot vorbirăm. În sud, italienii sunt încă profund tribalizaţi. Orice autoritate statală este un deziderat acolo, o utopie.
Eu nu-i judec neapărat numai economic. Ci mai ales ca aluat din care-s făcuţi. E rău de tot. Schlecht, cum zice neamţul.
Toţi suntem potenţial infractori, pentru cei care afişează o calitate umană inferioară. Cercetaţi din ce zone ale ţării sunt cei mai mulţi plecaţi peste hotare. Iarăşi evidenţa argumentează în locul meu.
Nu neaparat sudul mai slab dezvoltat ca nordul, ci mai degraba se observa un gradient spre centrul Europei, ca un punct central al bunastarii, sa zicemasa: nord-vestul Romaniei (tot ii blamati pe italieni, dar au facut din Arad cel mai industrializat oras din tara la un moment dat, daca imi aduc bine aminte), nordul a Italiei. Nu stiu in Franta cum stau lucrurile, dar probabil in Germania nu se pune probelma de N si S, mai degraba de E si V (qed).
Problema de N si S a fost in state, si probabil mai este, insa aici scara geografica este mult mai mare, foctorii fiind altii, probabil si climatici.
Nordul Europei are venit pe cap de locuitor mai mare decât sudul. Nu-mi spune din astea, că aici chiar sunt updated. Excepţie sunt Luxemburgul şi Elveţia, mai către centru, să zic aşa. Verificaţi, şi veţi fi surprinşi ce venit are Suedia sau Danemarca…
Aradul cel mai industrializat oraş din ţară!!! Claudiu! De unde citezi? A fost aşa, dar pe vremea lui Neumann, în interbelic. Ce industrii, actualmente? Câteva secţii de croitorie? Industria de bază a Aradului, ca judeţ, a devenit acum cea de automotives (Takata, Iazaki, Delphi, Leoni). Şi, din câte ştiu eu, ăştia numai italieni nu-s. Dar nu mă interesează pe mine aici ce factori influenţează difernţele nord sud. Ideea era că acestea există.
Sau Aradul contribuia cu cele mai mari sume la buget? Ceva in genul asta. E drept, citez din memorie, scuze. Insa stiu ca era fruntas acuma 2-3 ani, poate voi sunteti ceva mai informati.
Nu voi fi surprins de veniturile din Suedia si Danemarca, am o imagine foarte paradisiaca despre cele doua tari.
ati devenit peste noapte civilizati si prosperi Veneati pe timpul raposatului la mare lesinati de foame si vai de capul vostru si acum dati lectii ca sunteti buricul pamantului Voi nu ati avut niciodata o tara si nici nu veti avea Sunteti ca tziganii va mutati cortul dupa interese Daca erati acum in ungaria va considerau gunoaiele tarii
Mulţumim, ai demonstrat multe cu mesajul ăsta.