bash#26

Claudiu | 9 October 2013 | 90771.84 | publicat în Starlog | Tags: , | Comentează 

Radu: avem 8 calcuri cu kingston de 120. Din februarie. 24/7. N-a murit nici unu pana acuma. Îl recomand.
Claudiu: sper că ai ZFS…
Radu: NTFS for the Win

Come on, give it up for me!

Radu | 24 August 2013 | 90646.97 | publicat în i386 | | Comentează 

Superman & Batman

Claudiu | 21 July 2013 | 90552.86 | publicat în Comics | | Comentează 

Zack Snyder este un fan al comics-urilor anilor ’80. După Watchmen, după Superman, ca și când nu ar fi fost de ajuns pentru un singur muritor, Zack Snyder ne va aduce pe ecrane unul din cele mai așteptate ecranizări din mitologia DC Comics: Superman și Batman, pentru prima dată în același film. Filmările vor începe anul viitor și filmul este programat pentru vara anuliui 2015, a anunțat Snyder însuși, pe scena Comic-Con. Producția are un potențial imens, dar linia dintre un film monumental și unul complet ratat este extrem de fină. Snyder va trebui să dea din nou tot ce are mai bun pentru a avea șanse de reușită. A încercat apele cu Watchmen, i-a reușit cu Superman, dar de data asta fanii nu vor avea milă pentru el. Superman & Batman va fi totul sau nimic. Nu știu cât e de bună ideea, vom vedea în 2015. Mi-am dorit de mult așa ceva, dar acum, când filmul a fost anunțat, am deja rețineri. Aș mai fi vrut unul sua două filme cu Superman înainte de Batman, înainte de Justice League. Aș fi vrut un Superman explorat mai bine, un personaj mai conturat pentru întâlnirea supremă cu Batman. Aș fi vrut să-l întâlnească înainte pe Supergirl, Lex Luthor, Brainiac sau Darkseid, dar poate o va face în 2017 în Justice League.

Deși nu va fi o ecranizare după benzile desenate ale lui Frank Miller din anii ’80, premisa este bună. După anunțarea noului film Superman, Snyder l-a invitat pe scenă pe Harry Lennix care a citit următorul paragraf din Dark Knight Returns (1986):

“I want you to remember, Clark, in all the years to come, in your most private moments, I want you to remember my hand at your throat. I want you to remember the one man who beat you.”

Opera lui Miller a stat de două ori la baza resuscitării Cavalerului Negru: atât Tim Burton cât și Nolan s-au inspirat din atmosfera lui Miller. Inepuizabil, Miller revine și pentru Superman & Batman. Nu cred că își imagina cineva în 1986 cât de mult va influența Dark Knight Returns industria benzilor desenate la 30 de ani distanță. Și asta fără să mai pomenesc de 300 sau Sin City, tot creația lui Miller.

190Până la un trailer oficial, rămânem să savurăm un fan-made trailer ceva mai vechi. Are ceva din atmosfera anilor ’90 ce mă face să vreau să-l revăd uneori. Sau cu ecranizarea animată a benzii desenate din 1986, apărută de curând.

Man of Steel

Claudiu | 19 June 2013 | 90466.75 | publicat în Comics | Tags: , | 1 Comentariu 

Massive spoilers warning. Să nu spuneți că nu v-am avertizat.

Au trecut șapte ani de la ultimul Superman pe marile ecrane (da, Starlog exista încă de pe atunci și va și povestit despre asta) și 33 de ani de la ultimul Superman bun de pe marile ecrane (Superman II, restul e tăcere). Rețineți cifra, va mai reveni în discuție. Ce se întâmplă când Zack Snyder regizează și Nolan supervizează? Man of Steel avea toate ingredientele să fie un film bun și nu a dezamăgit. Snyder are darul de a surprinde și re-crea pe ecran crâmpeie din benzile desenate într-un mod extrem de plăcut. A demonstrat-o în Watchmen, chiar dacă nu a fost preferatul publicului, mie mi se pare unul din filmele definitorii inspirate din benzi desenate, alături de genialul Sin City și de epica trilogie Dark Knight.

Revenim la Man of Steel. Avem o reinterpretare a poveștii, avem cadre de pe Krypton, avem un Zod al naibii de reușit. Povestea este densă și flashbackurile au fost probabil cea mai bună metodă de a o spune cât mai cursiv, fără a părea fragmentată. Coloana sonoră nu a fost rea, dar din păcate i-a lipsit geniul lui John Williams din Superman-ului  original. Antrenantă, muzica din film nu este capodopera cu care eram obișnuiți, dar fiind vorba de o re-interpretare a personajului, pot accepta faptul că a fost nevoie de o nouă coloană sonoră. Efectele vizuale sunt spectaculoase, așa cum îi stă bine lui Superman, cadrele în care depășește viteza sunetului sau în care străbate deșerturi și oceane, în care survolează Pământul de pe orbită, sunt reușite și încă reușesc să-mi creeze fiori, de parcă aș avea 10 ani și aș vedea pentru prima dată un om zburând. You will believe a man can fly, spunea posterul filmului din 1978.

Avem și simboluri religioase, prezente în toate încarnările lui Kal-El. În momentul în care se reculege în biserică, în spatele său este un vitraliu cu scena din grădina Ghetsimani, semn al patimilor ce vor urma. Superman are 33 de ani, la fel ca Iisus. La un moment dat, Jor-El îi spune: you can save them all și Superman plutește în vid, cu brațele întinse în lateral, aducând aminte de Iisus cricificat, după care urmează o luptă în sudul planetei cu un șarpe stilizat. Putem merge mai departe cu paralela: ne este prezentată nașterea lui Kal-El iar apoi direct maturitatea de la 33 de ani, având doar crâmpeie din copilăria sa. Da, avem paralele biblice la tot pasul și în noul Superman, așa cum am avut tot timpul. Fanii mai vechi ai personajului vor fi și ei satisfăcuți: una din scenele de luptă are loc în Smallville iar unele camioane poartă inscripția Lexcorp. Pe un satelit, stă scris Wayne Corp, dar dacă clipiți, ratați secvența. Așteptam ca Zod să urle la un moment dat “Kneel before Zod!”, dar nu s-a întâmplat. Păcat.

Man of Steel este mai puțin naiv și poate mai puțin romantic decât filmul original, iar efectele speciale abundă. În 1978 acestea erau folosite mai cu moderație și păreau mai elegante: îmi aduc aminte scena procesului lui Zod, Ursa și Non, acele cercuri luminoase care se roteau și apoi reprezentarea Phantom Zone, acea sticlă bidimensională, atât de simplă, dar atât de înfricoșătoare. Man of Steel are la îndemână efecte mult mai spectaculoase, dar care parcă nu sunt folosite atât de inteligent, chiar dacă în ansamblu, filmul arată bine, chiar foarte bine. Navele sunt însă mult prea încărcate și… dacă Abrams în Star Trek are o obsesie pentru lens flare, în Man of Steel cel care ținea camera nu avea mâini foarte sigure sau asta e moda la Hollywood, să iei cadre în timp ce-ți tremură mână pentru a părea mai interesant. Mă rog, de dragul personajului, trecem peste. Faora are parcă vocea Aurei din EVE Online. Vorbește melodios, teatral în sensul bun, mi-a plăcut.

Avem de toate, avem Superman vs. nave spațiale, Superman pe orbită îmbrățișând un satelit și la final, cireașa de pe tort, Superman vs. Zod. Este evident cine câștigă, dar felul în care o face mi-a dat din nou fiori: Superman, după ce stă și cugetă puțin, decide să-i rupă gâtul lui Zod. Păcat, nu pentru că o face, ci pentru că scena este mult mai ofertantă de atât. Îmi aduc aminte de câtă vâlvă a produs Wonder Woman în preludiul seriei Infinte Crisis când a făcut același lucru cu Max Lord. Dar erau comics-uri, avea unde să fructifice povestea. Însă Superman a făcut-o la final, a urlat puțin și a trecut destul de repede peste situație, fără a părea să aibă prea multe remușcări.

Filmul are, ca de obicei, multe puncte slabe sau acțiuni lipsite de sens, dar nu cred că are rost să-mi pierd timpul cu ele, până la urmă subiectul principal este un extraterestru umanizat care zboară. Mi-a plăcut filmul. Nu atât de mult precum mi-a plăcut Superman-ului lui Christopher Reeve, dar avem azi un alt Superman și este unul reușit. Mie îmi aduce aminte de copilărie.

Deja s-a anunțat continuarea lui Man of Steel, lucru care nu cred că mai miră pe nimeni. Având senzația că-l cunosc deja pe Nolan și modul său de a-și denumi filmele, o să pun un pariu și o să spun că următorul Superman se va numi “Last son of Kypton”. Probabil în câteva luni, maxim un an, vom afla dacă am avut sau nu dreptate. Până atunci, mergeți să vedeți Man of Steel, probabil cel mai bun film cu supereroi de la Dark Knight Rises încoace (dar totuși sub ultimele două episoade ale trilogiei lui Nolan, să fiu bine înțeles).

Star Trek Into Darkness

Claudiu | 19 May 2013 | 90382.29 | publicat în Starlog | Tags: | 5 Comentarii 

Star Trek Into Darkness a fost, dacă îmi aduc bine aminte, doar al treilea film Star Trek pe care l-am văzut la cinema, după Generations și Star Trek-ul din 2009, so here comes another boiling hot quick review (spoiler free).

Versiunea scurtă: dacă despre Star Trek: A New Hope (2009) spuneam că nu este Star Trek, despre Into Darkness pot spune că este Star Trek, dar nu este Star Trek-ul meu.

Versiunea lungă. Un SF bun, am spus asta și data trecută. Din păcate am observat că mai nou, pentru mine, filmele bune sunt cele care mă fac să mă simt cel mai deștept din sală când înțeleg referințele din dialoguri sau situații. Mă distrează să aud replici reciclate, intercalate prin scene în care mai apare o navă cu numele Enterprise. Da, atât sunt de superficial.

Mă plângeam data trecută că nu avem dileme morale în film, ei bine, de data asta avem și așa ceva, așa că filmul probabil îndeplinește majoritatea criteriilor pentru a fi numit Star Trek. În plus, dilema afectează cursul evenimentelor, așa că nu este o simplă umplutură. Însă este un Star Trek făcut pentru o altă generație de spectatori, cu care eu nu sunt confortabil. Dacă Star Trek-ul meu inspira, noul Star Trek doar distrează. Este o diferență imensă. Nu îmi imaginez un copil sau un tânăr ieșind azi din cinematograf și visând la spațiu, ISS, rachete și astronauți, așa cum o făceam mulți dintre noi în duminicile anilor ’90. Enterprise nu mai este o navă care explorează spațiul, este una care caută răzbunare. Iar referințele, dacă nu sunt înțelese, reduce drastic savoarea, chiar dacă filmul este amuzant. Poate prea amuzant?

Chris Pine seamănă incredibil de bine, la mimică și gesturi, cu Shatner. Chris Pine este un Kirk reușit, dar pentru mine Kirk nu este căpitanul cu care am crescut, așa că nici un Kirk nu va reprezenta ce reprezintă Patrick Stewart și Picardul său.

Greu, dar am înțeles că nu va ma exista un Star Trek cu subiecte ca cel din The Inner Light, nu vor mai exista episoade cu suspansul generat de The Best of Both Worlds sau profunzimea din Chain of Command, nu va mai exista o Enterprise mai elegantă decât NCC-1701-D, oricâte lens-flare-uri și oricât de multe efecte 3D ar încerca Abrams să introducă în film. M-am consolat cu gândul că de acum înainte, cel mai bun Star Trek la care pot să sper va fi cel care folosește la maxim istoria bogată a universului din care face parte și care creează referințe întortocheate. Avem din plin așa ceva în Into Darkness, așa că filmul poate fi considerat, în această perspectivă, unul reușit.

Ce aș vrea au de la un Star Trek? Poate am îmbătrânit deja atât de mult încât nu m-ar mai satisface nimic. Dar probabil aș lăcrima dacă aș mai vedea o dată formele lui NCC 1701-D pe un ecran mare, proiecție digitală, pe un fundal cu multe stele, dar nu prea multe, apoi vocea lui Patrick Stewart, câteva cadre cu vechiul echipaj, un discurs despre principiile Federației și datoria unui ofițer al Flotei Stelare, un Data umanizat, o familie Riker fericită, chiar și un Wesley căpitan, venit în vizită. O misiune de explorare, de dragul vremurilor trecute, fără explozii, fără lacrimi, fără tovarăși pierduți pe drum, e lecție despre morală, o fărâmă care să inspire și un copil de 10 ani, dar și un om în toată firea.

Așa că mergeți la Into Darkness, dar nu uitați de popcorn, este un blockbuster reușit care ne aduce aminte de vremurile bune.

PS. Soulskill, de pe Slashdot, a spus de fapt ce tot încercam eu să îndrug aici:

As a long-time Trek fan, Star Trek: Into Darkness occupies a conflicted spot in my mind. At the most basic level, I went to a movie and really enjoyed it. I don’t regret the $10 I spent on it, and I suspect most people would feel the same. At the same time, I’m a bit troubled by the direction the franchise is taking. There are a whole generation of kids who are now growing up with a very different perception of Star Trek than I did. To them, it’s going to be just another Transformers-style action flick with no lasting importance. There’s none of the idealism, optimism, or broadmindedness that was inherent to classic Trek (…). I almost envy non-Trek-fans for not having to resolve the conflict of What Trek Is versus What Trek Isn’t. Bottom line: go see it.

Raspberry Pi: RISC OS

Claudiu | 4 March 2013 | 90174.17 | publicat în i386 | Tags: , | Comentează 

Am avut tot timpul plăcerea de a testa sisteme de operare cât mai exotice. Astăzi am pus RISC OS pe Raspberry Pi. Care nu e chiar atât de exotic, că RISC OS și ARM au o lungă poveste de dragoste. A bootat în mai puțin de 10 secunde, ceea ce este admirabil. Și cam atât. Interfața era una prăfuită, care probabil ar trebui să stârnească nostalgie. Dar cum nu am avut Archimedes și pentru mine a fost prima dată când am văzut un RISC OS, prima senzație a fost “1980 called, they want their operating system back”. Din câte am înțeles, marele atu al lui RISC OS este că vine cu un interpretor de BASIC. Interesant a fost că mi-a recunoscut monitorul și că a știut (nu din prima) rezoluția optimă. Poate că GUI-ul are niște concepte interesante, dar… e greu să folosesc RISC OS la ceva util în ziua de azi. Să zicem că dacă ar veni Apocalipsa și Raspberry Pi ar fi singurul calculator funcțional pe o rază de câțiva kilometri, probabil nu m-aș plictisi câteva luni de zile, dar în 2012 există lucruri mai utile de făcut chiar și cu un Raspberry Pi. WiFi prin USB nu merge iar tastatura o ia razna uneori. În afară de astea, sistemul este extrem de rapid, nu doar în comparație cu un Linux pe RPi, dar cam cu orice sistem de operare din zilele noastre. Cred că RISC OS rămâne o jucărie nostalgică pentru britanici care simt cam ceea ce simt eu când văd un emulator de Z80.

Raspberry Pi: Raspbmc

Claudiu | 1 March 2013 | 90165.52 | publicat în i386 | Tags: | Comentează 

Primul item de pe listă a fost bifat, XBMC este instalat și utilizabil. Sunt destul de încântat de el, dar am și unele neplăceri. Cea mai mare nu cred că va putea fi remediată: viteza. Deși la partea video totul este impecabil, uneori trebuie să aștept secunde bune până când vreo acțiune selectată din meniu să își facă treaba, iar asta din cauza procesorului. Nu știu cât de mult va ajuta sau va strica un overclocking, dar cred că este iminent. a doua chestie este că nu am încă o telecomandă, dar probabil asta se va remedia în curând, așa că până atunci folosesc ditamai tableta pentru a comanda XBMC. Nu este o soluție prea elegantă, dar este mai comod decât cu tastatura. Chiar dacă mai cade conexiunea uneori, își revine ea.

Și acum părțile bune. Este pentru prima dată când folosesc XBMC și arată splendid. Tema default îmi este suficientă și destul de arătoasă. Meniurile sunt bine gândite, ușor de navigat, logice, nimic de reproșat aici. Bonus, pot activa un webserver chiar din XBMC din câtea click-uri, pot face un server FTP, instala clienți de torent sau chiar folosi XBMC ca AirPlay receiver, o chestie extrem de utilă când mai sunt scule Apple prin apropiere. Am instalat câteva plug-inuri video, pentru YouTube, TED și streamuri NASA și deși este puțin de săpat până a ajunge la conținut, se pot seta ca favorite, fiind astfel accesibile din vreo 3 mișcări. Numai de bine.

Am avut unele dileme cu semnalul audio/video. Inițial am folosit ieșirea analogică pentru sunet și audio. Rezoluția care ieșea însă prin RCA făcea ca meniul să arate destul de urât, chiar dacă partea de video era în regulă. Am schimbat video-ul pe HDMI-DVI pentru o imagine clară, dar nu auzeam nimic pe ieșirea de audio digitală. Din fericire, din setările XBMC, se poate selecta ca video-ul să iasă prin HDMI (digital) și sunetul prin analogic. Unii spun că nu e o soluție fericită pentru că sunetul este distorsionat de zgomot, dar nu am nici boxe atât de bune, nici urechi atât de fine încât să disting vreo problemă. Nu am de gând să ascult arii FLAC prin RPi, așa că soluția asta este optimă momentan: video prin HDMI-DVI și două boxe de PC pentru sunetul ieșit analogic, după setările corespunzătoare din XBMC.

Urmează să instalez Raspbian și apoi XBMC ca pachet. Asta pentru că îmi este mai comod să instalez și alte pachete în Raspian, parcă ar fi o soluție mai flexibilă. Și după această operațiune, trecem mai departe, la gaming. Din păcate, zilele astea nu am prea avut timp să mă ocup sau să-l folosesc cât aș fi dorit, dar vine weekend-ul.

Închei aici și fug să văd lansarea SpaceX/Dragon live pe NASA TV, la televizor.

Raspberry Pi, ziua întâi

Claudiu | 26 February 2013 | 90157.21 | publicat în i386 | Tags: | 1 Comentariu 

Spuneam mai demult că am comandat un Raspberry Pi și că abia aștept să vină. Ei bine, am renunțat în cele din urmă la comandă, din varii motive, în ideea că-l voi achiziționa ulterior, după un update. Timpul a trecut și am uitat de el. Nu știu de ce, pentru că ieri, când l-am primit un cadou, m-am bucurat de parcă aș fi primit un CIP-04 acum 17 ani. Ok, poate de un CIP-04 mă bucuram mai mult acum 17 ani, dar oricum, fiind o surpriză, am fost destul de încântat de jucărie. Știu că nu rupe gura târgului cu performanțele tehnice, dar mă gândeam la câte aș putea face cu el, doar din distracție.

Am dat fuga până la Domo, să- mai iau accesorii. Am găsit un card Kingston de 32 GB (class 4) cu doar 69 lei, un preț atât de bun încât nu am îndrăznit să-mi iau două bucăți, de frică să nu fie ceva la mijloc, dar azi cred că-mi mai iau unul, e un preț prea bun pentru a nu profita (primul meu HDD avea 20 GB și m-a servit conștiincios ani buni). Mi-am luat și un convertor HDMI-DVI, pentru că acasă am aparatură din evul mediu și nici un monitor, din cele două, nu suportă HDMI. Ar mai trebui și un RCA-SCART împreună cu o mufă audio-RCA, cu prima ocazie, ca să fiu sigur că am acoperit tot intervalul. Am avut nevoie și de un card reader, pentru că, din nou, nu avea nici PC-ul, nici laptopul așa ceva și nu știu dacă puteam scrie imagini pe card folosind aparatul foto. Și pentru că eram în grabă și am uitat, mi-am comandat online un WiFi USB dongle, ar trebui să ajungă mâine, asta ca să pot pune Pi-ul în dormitor, conectat la TV. Până la urmă, accesoriile vor costa mai mult decât RPi-ul.

Am instalat Raspbian, probabil cea mai potrivită distribuție pentru el. Surprinzător, NetBSD se mișcă mai greu la capitolul versiuni pentru RPi, la fel și FreeBSD, dar să spunem că de la ei nu mă mir. Din ce am citit, ar merge, imagini există, dar încă nu e totul gata, așa că rămân la Raspbian. Am instalat rapid un server Apache și tighvncserver, apoi l-am configurat pentru accesul de la distanță (ssh, tightvnc), pentru a renunța la mouse și tastatură dedicată. Totul a mers ca pe roate, deși viteza nu este punctul forte la RPi-ului, deja mă gândesc la un mic overcloacking, din moment ce este oricum acoperit de garanție.

Plănuiesc să-mi mai cumpăr un card, pentru spațiu de manevră. În prima fază, aș vrea să fac vreo trei-patru chestii cu el, după cum urmează:

Acum, ideal ar fi să fie toate cele de mai sus pe un singur card, toate accesibile oricând. Nu știu însă cât de viabilă e situația asta, dar le voi lua pe rând. Prima dată, XBMC.

Pagina următoare →